Trimite e-mail | Printeaza
Politic
26.05.2014

Igor Corman a avut o întrevedere cu Delegația Congresului SUA

Igor Corman a avut o întrevedere cu Delegația Congresului SUA

Președintele Parlamentului Igor Corman a avut astăzi o întrevedere cu Delegația Congresului Statelor Unite ale Americii, condusă de James Inhofe.

În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte care vizează procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, situația internă și contextul regional.

Senatorii americani l-au informat pe Președintele Parlamentului despre proiectul Rezoluţiei cu privire la integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova, înregistrat în Congresul SUA de către James Inhofe la 3 aprilie curent și semnat de alți patru membri ai Delegației.

Igor Corman a exprimat gratitudine pentru promovarea şi susţinerea Rezoluţiei, menționând interesul Republicii Moldova pentru consolidarea cooperării moldo-americane în diverse domenii de interes pentru țara noastră.

Oficialii americani și-au exprimat susținerea pentru integritatea și suveranitatea țării noastre, menționând că se află în Republica Moldova pentru a-și afirma sprijinul și a identifica noi parteneriate de cooperare.

Potrivit unui comunicat de presă al legislativului, din componența delegației fac parte senatorii James Inhofe, membru titular al Comitetul pentru servicii armate, Jeff Sessions, membru titular al Comitetului pentru buget, Deb Fisher, membru titular al Comitetului pentru servicii armate, Tim Scott, membru titular al Comitetului pentru comerț, știință și transport, John Barrasso, membru titular al Comitetului pentru relații externe.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus