Trimite e-mail | Printeaza
Politic
19.05.2014

Igor Corman a avut o întrevedere cu senatorul român Mircea Geoană

Președintele Parlamentului Igor Corman a avut astăzi o întrevedere cu Înaltul Reprezentant al Guvernului României pentru Proiecte Economice, Strategice şi Diplomaţie Publică, Mircea Geoană.

În cadrul discuțiilor oficialii au abordat subiecte care vizează agenda europeană a țării noastre și posibilitățile de accesare a fondurilor UE pentru Republica Moldova.

Igor Corman și Mircea Geoană s-au referit la proiectele de cooperare transfrontalieră și de interconectare a sistemelor energetice ale Republicii Moldova și României. Părțile au menționat interesul pentru valorificarea oportunităților comune de colaborare care se vor multiplica odată cu semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană.

Oficialii au mai discutat în cadrul întrevederii despre situația din Republica Moldova și evoluțiile din regiune.

Potrivit unui comunicat de presă al legislativului, Mircea Geoană a reiterat susținerea României pentru parcursul european al țării noastre, inclusiv prin implementarea unor proiecte concrete, viabile, menite să contribuie la dezvoltarea economică a Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus