Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2014-05-12/exper-i-din-marea-britanie-pregatesc-un-raport-asupra-situa-iei-socioeconomice-din-moldova-34800.html
Data: May 12, 2014 (11:23)

Experți din Marea Britanie pregătesc un raport asupra situației socio-economice din Moldova

Viceministrul Economiei, Octavian Calmîc a avut o întrevedere cu ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova, Philip Batson. Întâlnirea a avut loc la inițiativa ambasadorului, având drept scop stabilirea unor întâlniri între conducerea Ministrului Economiei și  un grup experți economici  din Marea Britanie.
 
Grupul de lucru va fi format  atât  din experți din Marea Britanie cât și din Republica Moldova. Aceste întâlniri au drept scop pregătirea unui Raport detailat asupra climatului social-politic curent în relațiile dintre autoritățile centrale de la Chișinău și Tiraspol.
 
Octavian Calmîc a salutat inițiativa experților din Marea Britanie, subliniind importanța unor astfel de analize și rapoarte pentru a putea vedea o viziune nouă asupra situației din țară. Acesta a subliniat deschiderea Ministerului Economiei de a participa la întâlnirile preconizate pentru săptămâna viitoare. Mai mult ca atât Ministerul Economiei este dispus de a prezenta informații detailate privind activitatea Grupului de Lucru privind consolidarea încrederii între Republica Moldova și autoritățile de la Tiraspol, inclusiv în contextul noului Acord de Asociere DCFTA.
 
Potrivit Serviciului de informare şi comunicare cu mass-media al Ministerului Economiei, raportul  urmează a fi prezentat în luna iulie a anului curent și va oferi o evaluare a eforturilor de consolidare a încrederii pe cele 2 maluri ale Nistrului și a situației social-economice din țara noastră.  Totodată raportul va identifica și scenarii posibile, costuri și beneficii  pentru reglementarea conflictului transnistrean.