Trimite e-mail | Printeaza
Social
16.04.2014

Ministerul Economiei continuă implementarea acţiunilor anticorupţie

Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr a semnat, la 15 aprilie curent,  două ordine, menite să sporească eficienţa implementării legislaţiei în vigoare cu privire la conflictul de interese şi acţiunile anticorupţie în cadrul Ministerului Economiei şi instituţiile subordonate.

Conform Ordinului nr. 65 cu privire la evidenţa situaţiilor de conflict de interese, semnat de Valeriu Lazăr la 15 aprilie 2014, angajaţii ministerului şi ai instituţiilor subordonate sau monitorizate vor informa conducătorii lor ierarhic superiori, în termen de 3 zile, despre apariţia unei situaţii de conflict de interese. De asemenea, funcţionarii vor trebuie să anunţe despre calitatea sa ori a persoanelor apropiate, de fondator, acţionar, asociat, membru al consiliului de administraţie, membru al comisiei de control sau de revizie a unei persoane juridice (comerciale sau necomerciale), dacă această persoană juridică a primit de la organizaţia publică în care activează bunuri, inclusiv mijloace băneşti, credite garantate de stat ori de autoritatea administraţiei publice locale sau o comandă de achiziţie publică. Sesizarea urmează să fie depusă la Direcţia juridică a Ministerului Economiei, сare după ce o va înregistra într-un Registru separat de evidenţă a informaţiilor cu privire la conflictul de interese o va transmite destinatarului nu mai tîrziu de o zi lucrătoare de la depunere. Conducătorii autorităţilor administrative, instituţiilor publice aflate în subordinea şi/ sau monitorizate de Ministerul Economiei vor asigura pe intern ţinerea evidenţei cazurilor de sesizare a situaţiilor de conflict de interese.
 
Un alt Ordin semnat de ministrul Economiei vizează aprobarea Regulamentului privind avertizorii de integritate în cadrul Ministerului Economiei. Documentul urmăreşte executarea prevederilor pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr.707 din 09.09.2013. Regulamentul privind avertizorii de integritate stabileşte procedura de depunere şi de verificare a avertizărilor despre ilegalităţile săvârşite în cadrul Ministerului Economiei, precum şi de aplicare a măsurilor de protecţie faţă de persoanele care avertizează benevol, cu bună-credinţă şi în interes public despre ilegalităţile comise.
 

Potrivit Serviciului de informare şi comunicare cu mass-media al Ministerului Economiei, prevederile Regulamentului se aplică angajaţilor Ministerului Economiei,   persoanelor cu funcţii de demnitate publică, funcţionarilor publici şi personalului contractual care desfăşoară activităţi auxiliare, care informează cu bună-credinţă despre comiterea actelor de corupţie şi a celor conexe corupţiei, a faptelor de comportament corupţional, despre nerespectarea regulilor privind declararea veniturilor şi a proprietăţii şi despre încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese. Angajatul care a făcut avertizarea cu bună-credinţă nu va fi sancţionat disciplinar.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus