Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2014-04-08/prevederile-acordului-privind-crearea-zonei-de-liber-schimb-aprofundat-shi-cuprinzator-cu-uniunea-eu-34346.html
Data: Apr 8, 2014 (20:56)

Prevederile Acordului privind crearea Zonei de liber schimb aprofundat şi cuprinzător cu Uniunea Europeană discutate astăzi la Moscova

Astăzi, 8 aprilie curent, la Moscova, Federaţia Rusă, au avut loc consultări bilaterale cu partea rusă pe aspectele ce ţin de cooperarea bilaterală în contextul creării Zonei de liber schimb aprofundat şi cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
 
Reieşind din tematica subiectelor abordate, pentru participare la evenimentul menţionat, din partea Republicii Moldova, au fost detaşaţi reprezentanţi ai instituţiilor de resort precum Ministerul Economiei, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Serviciul Vamal şi Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.
 
Luînd în calcul importanţa Federaţiei Ruse în calitate de partener comercial pentru Republica Moldova, în cadrul consultărilor menţionate au fost prezentate în detaliu principiile şi prevederile Acordului privind crearea ZLSAC, cu scopul de a asigura transparenţa în relaţiile bilaterale şi elucidarea oricărei neclarităţi vis-à-vis de acest document.
 
Precizăm că discuţiile purtate au trasat caracterul compatibil al Acordului privind zona de comerţ liber, semnat la Sankt Petersburg la 18 octombrie 2011 cu Acordul privind crearea Zonei de liber schimb aprofundat şi cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. În această ordine de idei, delegaţia RM a prezentat informaţii despre lipsa prejudicierii oricărui dintre regimurile prevăzute de cele două Acorduri. Astfel, după intrarea în vigoare a ZLSAC, Republica Moldova va putea avea concomitent şi identic regim comercial facilitat cu ambele piețe de importanţă strategică.
 
Mai mult ca atît, în cadrul consultărilor din 8 aprilie, delegaţia Republicii Moldova, prin argumente concludente, a demonstrat că temerile părţii ruse privind impactul defavorabil al creării ZLSAC asupra ulterioarelor relaţii bilaterale sunt nefondate. În acest sens,  Acordul vizat impune un şir de măsuri sanitare şi fitosanitare, modernizarea standardelor şi reglementărilor tehnice conforme pieţei comunitare şi acestea vor asigura calitatea înaltă a tuturor produselor exportate, inclusiv spre spaţiul CSI. În acelaşi context, eliminarea restricţiilor cantitative pe piaţa UE, precum şi procesul de reducere/anulare a taxelor vamale la import şi export, presupune noi perspective, constituind un stimul şi pentru investitorii străini, cuprinzîndu-i şi pe cei din CSI.
 
Părţile au convenit de a continua consultările bilaterale inclusiv pe platforma Comisiei Mixte, preconizate pentru prima jumătate a anului, la Moscova.
 
Este de remarcat că la solicitarea părţii moldave, pentru participare la reuniunea din 8 aprilie au fost invitaţi şi reprezentanţii din Transnistria.
 
Potrivit Ministerului Economiei, în cadrul Consiliului Economic CSI din 14 martie 2014, Republica Moldova a prezentat avantajele ZLSAC tuturor ţărilor-membre CSI.