Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2014-04-03/achizitzia-societa-ii-de-asigurarireasigurari-donaris-din-republica-moldova-a-fost-finalizata-34276.html
Data: Apr 3, 2014 (18:02)

Achiziţia Societății de Asigurări-Reasigurări Donaris din Republica Moldova a fost finalizată

Vienna Insurance Group AG Wiener Versicherung Gruppe a achiziţionat cca. 94% din acţiunile Societății de Asigurări-Reasigurări “Donaris Group” S.A. (Donaris) cu sediul în Republica Moldova. Tranzacţia a fost finalizată în urma obţinerii aprobărilor oficiale.
 
Donaris a fost fondată în 1998 şi are sediul în capitala Republicii Moldova, Chişinău. Compania, care operează pe segmentul asigurărilor non-viaţă, a înregistrat în 2013 prime în valoare de aproximativ 100 millioane lei moldoveneşti (aprox. 5,4 milioane euro), consemnând o creştere de cca. 8% comparativ cu anul precedent. Aproximativ 80% din prime au fost generate de segmentul asigurărilor auto. Cu o cotă de piaţă de 8,4% în 2012, Donaris ocupă locul 4 pe piaţa asigurărilor non-viaţă din Republica Moldova. Societatea are în prezent cca. 50 de angajaţi care își desfășoară activitatea în sediul central, şi alţi 70 în filiale. Vânzarea produselor de asigurare se face atât prin filialele proprii, cât şi prin agenţi de asigurări şi prin cooperarea cu brokeri, bănci şi firme de leasing.
 
Vienna Insurance Group (VIG) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria precum şi in Europa Centrală şi de Est. Grupul cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii este format din aproximativ 50 de companii din 25 de ţări. VIG are o experienţă de 190 de ani în domeniul asigurărilor. Având aproximativ 23.000 de angajaţi, Vienna Insurance Group este lider incontestabil pe principalele pieţe unde îşi desfăşoară activitatea. Grupul se bucură de o poziţionare excelentă, care îi permite să valorifice oportunităţile de creştere pe termen lung, într-o regiune cu 180 de milioane de locuitori. Vienna Insurance Group este compania cel mai bine cotată dintre emitenţii care fac parte din ATX, indicele principal al Bursei de Valori din Viena. Grupul este, de asemenea, listat la Bursa din Praga.