Trimite e-mail | Printeaza
IT
18.03.2014

ANRCETI a prezentat bilanţul proiectului de implementare a portabilităţii numerelor telefonice

ANRCETI a prezentat bilanţul proiectului de implementare a portabilităţii numerelor telefonice

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) consideră că obiectivele Programului de implementare a portabilităţii numerelor în R. Moldova pentru anii 2011 – 2013 au fost realizate, iar lansarea, în iulie 2013, a serviciului de portare a numerelor şi impactul acestuia asupra pieţei de telefonie au constituit eveniment principal al anului 2013 în sectorul comunicaţiilor electronice din ţara noastră. Despre aceasta au comunicat responsabili ai ANRCETI în cadrul conferinţei de presă de astăzi cu tema: ”Implementarea portabilităţii numerelor: bilanţ, efecte şi beneficii pentru consumatori.”

Ala Baidauz, şef de direcţie din cadrul ANRCETI şi coordonator al proiectului nominalizat, a declarat că odată cu implementarea portabilităţii numerelor, Republica Moldova s-a aliniat celor peste 70 de state ale lumii, inclusiv celor 28 de ţări membre ale Uniunii Europene, unde portabilitatea funcţionează de mai mulţi ani. „Lansarea portabilităţii numerelor a eliminat o piedică importantă din calea libertăţii de alegere a utilizatorilor de telefonie, permiţându – le acestora să îşi păstreze numărul de telefon atunci când îşi schimbă furnizorul de servicii”. Baidauz a specificat că proiectul respectiv - unul absolut nou pentru ţara noastră - a fost realizat în temeiul Legii comunicaţiilor electronice şi a Programului de implementare a portabilităţii numerelor pentru anii 2011 – 2013, program elaborat de ANRCETI şi aprobat în iunie 2011 printr-un ordin al ministerului de specialitate. Prin realizarea acestui proiect au fost transpuse în practică şi prevederile respective ale reglementărilor UE în acest domeniu.

Ala Baidauz a menţionat că obiectivele principale ale Programului - dezvoltarea concurenţei, oferirea unor servicii noi la preţuri accesibile pentru utilizatori, reducerea diferenţelor dintre tarifele pentru apelurile în reţea şi în afara reţelei, încurajarea investiţiilor în infrastructură - au fost îndeplinite. Ea a precizat că toate cheltuielile legate de implementarea portabilităţii numerelor în reţelele mobile şi fixe au fost suportate de către furnizorii acestor reţele. Totodată, nici un furnizor implicat în procesul de portare a numerelor nu percepe vreo taxă de la utilizatori pentru prestarea acestui serviciu.

Cu referinţă la rezultatele funcţionării portabilităţii numerelor în primele peste opt luni şi jumătate de la lansarea acestui serviciu (1 iulie 2013), Ala Baidauz a precizat că în această perioadă au fost portate în total 37,6 mii de numere, dintre care 34,2 mii – sunt numere de telefonie mobilă şi peste 3,4 mii – de telefonie fixă. Cei trei furnizori de telefonie mobilă au înregistrat următorul număr de portări: SA „Moldcell” a primit în reţeaua sa 21,9 mii de numere, SA „Orange Moldova” – peste 6,5 mii de numere şi SA „Moldtelecom” (Unite) – circa 5,7 mii de numere. În cazul telefoniei fixe, cele mai multe numere au fost portate în reţelele următorilor furnizori: „Starnet” SRL - peste 1,8 mii de numere, SA „Orange Moldova” – 1,1 mii de numere, SA „Moldtelecom” -126 de numere.

În opinia Alei Baidauz, cel mai important element în portabilitatea numerelor este nu numărul de portări, ci creşterea libertăţii de alegere a utilizatorilor de telefonie şi a puterii lor de negociere cu furnizorii, ceea ce îi face pe ultimii să depună eforturi suplimentare pentru a-şi păstra utilizatorii şi a atrage utilizatori noi prin oferte mai atractive la preţuri mai accesibile, factor ce maximizează beneficiile tuturor utilizatorilor de telefonie.

În ceea ce priveşte planurile pe anul curent, responsabilii ANRCETI au relevat că autoritatea de reglementare va monitoriza modul de funcţionare a serviciului de portare a numerelor şi va interveni în toate cazurile în care va identifica probleme apărute în procesul de portare. Totodată, ANRCETI va continua informarea utilizatorilor de telefonie despre modul în care ei îşi pot porta numerele şi beneficiile care le aduce acest serviciu. Acţiunea respectivă este una din componentele campaniei de informare „Cunoaşte-ţi drepturile de consumator al serviciilor de comunicaţii electronice”, campanie lansată de către ANRCETI luna trecută. De asemenea, ANRCETI va studia posibilităţile tehnice şi administrative pentru reducerea duratei maxime a procedurilor aferente portării numerelor, care în prezent este de până la 5 zile lucrătoare.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus