Trimite e-mail | Printeaza
Economie
10.03.2014

Cele mai mari companii au majorat preţurile la benzină cu 70 de bani, iar la motorină cu 50 de bani per litru

Cele mai mari companii au majorat preţurile la benzină cu 70 de bani, iar la motorină cu 50 de bani per litru

De ieri preţul la pompă la cea mai solicitată benzină cu cifra octanică A95 la staţiile PECO ale companiei Lukoil Moldova este de 18,47 de bani pentru un litru, iar la benzinăriile Petrom Moldova 18.46 lei pentru un litru. Motorina a ajuns să coste respectiv 17.67-17.69 lei pentru un litru.

Importatorii de produse petroliere explică majorările de preţuri prin deprecierea leului faţă de valutele străine şi majorarea accizelor.

Leul moldovenesc s-a depreciat de la începutul anului curent cu 5,4 la sută faţă de moneda unică europeană şi cu 4,4 la sută faţă de dolarul SUA. Accizul la benzină a crescut, de la 1 ianuarie 2014, cu 9,3 la sută.

Unele companii operează cu preţuri vechi, atît la benzină, cît şi la motorină.

La sfîrşitul lunii ianuarie benzina de marca "Premium-95" s-a scumpit cu 50 de bani, pînă la 17 lei şi 87 de bani. Preţul la motorină a crescut pînă la 17 lei şi 17 bani, iar gazul lichefiat a ajuns să coste 9 lei şi 97 un litru. Şi atunci petroliştii au explicat decizia de a scumpi carburanţii prin majorarea accizelor şi deprecierea leului moldovenesc, relatează Moldpres.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus