Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2014-03-03/barack-obama-sua-sus-ine-enorm-parcursul-european-integritatea-teritoriala-si-suveranitatea-republic-33761.html
Data: Mar 3, 2014 (18:55)

Barack Obama: SUA susține enorm parcursul european, integritatea teritorială si suveranitatea Republicii Moldova

Președintele american Barack Obama s-a alăturat întrevederii dintre Prim-ministrul Iurie Leancă și vicepreședintele Joe Biden, ce a avut loc la Casa Albă. Barack Obama a spus că a ținut să vină personal ca să-l salute și să-l felicite pe Iurie Leancă pentru Acordul de Asociere parafat la Summitul Parteneriatului Estic, care s-a desfășurat la sfârșitul lunii noiembrie, anul trecut, la Vilnius.

„SUA susține enorm parcursul european al Republicii Moldova, înțelegem că acest drum nu este unul ușor, susținem integritatea teritorială si suveranitatea Republicii Moldova”, a declarat Barack Obama.

De asemenea, președintele american a spus că Statele Unite vor face tot ce le stă în puteri pentru stabilizarea situației din regiune.
 La rândul său, Premierul Iurie Leancă i-a mulțumit lui Barack Obama pentru susținerea generoasă din partea statului american atât la capitalul uman, cât și financiar. Șeful Guvernului de la Chișinău a dat asigurări că Republica Moldova este un prieten bun al administrației de la Washington.

Totodată, vicepreședintele SUA, Joe Biden, a spus ca susține lansarea dialogului  strategic între Republica Moldova și Statele Unite ale Americii, care va spori cooperarea bilaterală. Acest dialog va fi lansat de către Iurie Leancă în această seară împreună cu Secretarul de Stat american John Kerry, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.