Trimite e-mail | Printeaza
Politic
27.02.2014

Nicolae Timofti salută decizia Parlamentului European de eliminare a obligativităţii vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova

Nicolae Timofti salută decizia Parlamentului European de eliminare a obligativităţii vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, salută decizia de astăzi, 27 februarie, a.c., a Parlamentului European de eliminare a obligativităţii vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova care întreprind călătorii de scurtă durată în ţările Spaţiului Schengen.

„Această decizie, aprobată cu o majoritate covârşitoare de membrii Parlamentului European, reprezintă o apreciere a eforturilor întreprinse de autorităţile Republicii Moldova pe parcursul ultimilor ani, de adaptare a cadrului legal şi de implementare a altor măsuri necesare”, a declarat șeful statului.

„Totodată, această decizie este un vot de încredere din partea grupurilor politice din Parlamentul European pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova, de încurajare a parcursului european al ţării”, a notat Nicolae Timofti. „Suntem pe cale să obținem pentru cetățenii noștri un drept fundamental, acel de liberă circulație în spațiul european. Îmi felicit toți compatrioții cu această ocazie și îi îndemn să fie încrezători în șansa noastră de a deveni o țară europeană cu drepturi depline”, a adăugat șeful statului

După votul din Parlamentul European, decizia va fi aprobată în curând şi de Consiliul Uniunii Europene, urmând să intre în vigoare din vara anului curent, anunță Serviciul de presă al Președinției Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus