Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2014-02-27/miepo-si-proiectul-usaid-ceed-ii-au-semnat-un-acord-de-parteneriat-33692.html
Data: Feb 27, 2014 (15:29)

MIEPO si proiectul USAID CEED II au semnat un acord de parteneriat

Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) și Proiectul USAID Creșterea Competitivității și Dezvoltarea Întreprinderilor II (CEED II) au semnat acordul de parteneriat privind cooperarea în domeniul activităților dedicate dezvoltării economice a R. Moldova.

Astfel, MIEPO și USAID CEED II vor realiza activități comune cu scopul dezvoltării mediului de afaceri din țară, susținerea extinderii piețelor de desfacere a producătorilor locali, atragerea investițiilor străine directe, precum și acțiuni de promovare a imaginii Republicii Moldova.

Printre activitățile ce urmează a fi realizate cu eforturi comune se numără organizarea târgurilor expoziţionale, misiunilor de afaceri şi evenimentelor de prezentare a ţării cu scopul promovării exportului şi/sau a investiţiilor și alte instrumente de creștere a nivelului de competitivitate a companiilor autohtone.

Acordul de parteneriat dintre MIEPO și USAID CEED II va avea efect până la 31 septembrie 2014.