Trimite e-mail | Printeaza
Economie
17.02.2014

În anul 2014, fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli constituie 500 de milioane de lei, faţă de 400 de milioane lei în 2013

În anul 2014, fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli constituie 500 de milioane de lei, faţă de 400 de milioane lei în 2013

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, a declarat luni în cadrul unei conferințe de presă că redacţia nouă a Regulamentului de subvenţionare în agricultură pentru anul 2014 stabileşte principiile, obiectivele şi sarcinile prioritare pentru realizarea politicilor de susţinere a producătorilor agricoli şi că acest document a suportat un şir de îmbunătăţiri odată cu majorarea mijloacelor fondului de subvenţionare de la 400 de milioane în 2013, la 500 de milioane de lei în anul curent.

Agricultorii care intenţionează să înfiinţeze livezi de vişin, cireş, caişi, pruni, piersici vor benefica de subvenţii în valoare de la 20 de mii la 30 de mii de lei pentru fiecare hectar. La înfiinţarea plantaţiilor de arbuşti fructiferi agricultorii vor primi subvenţii de la 50 de mii de lei la hectar.

S-a mărit subvenţia şi pentru agricultorii care vor defrişa plantaţii multianuale de la trei mii la cinci mii de lei la hectar. Totodată, este redactată noţiunea de tânăr fermier de la 30 la 35 de ani.

Cât priveşte stimularea investiţiilor pentru producerea legumelor pe teren protejat: sere de iarnă, solarii, tuneluri, subvenţiile se majorează până la 70% pentru grupuri de producători şi cu 60% pentru producători agricoli individuali.

Pentru stimularea lucrărilor de irigare a terenurilor agricole se măresc subvenţiile cu până la 50 la sută, iar în vederea stimulării investiţiilor pentru utilarea şi renovarea tehnologică a fermelor zootehnice, fermele de bovine vor fi subvenţionate de până la 60%, iar cele de ovine de până la 50%. În acest an vor beneficia de subvenţii şi piscicultorii.

Ţinând cont de prioritatea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare de a susţine dezvoltarea agriculturii post-recoltare, casele de ambalare amplasate în localităţile rurale, inclusiv în extravilanul oraşelor, reşedinţele consiliilor raionale, valoarea subvenţiei va fi de 50 la sută, dar plafonul va fi majorat de la 2,5 milioane până la 4,5 milioane de lei.

Potrivit MAIA, cei care vor consolida terenurile agricole, formând un singur imobil vor beneficia de subvenţii adiţionale pentru costurile lucrărilor cadastrale.

Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, a adus argumente incontestabile privind rolul şi importanţa domeniului agricol pentru economie, menţionând că în anul trecut ponderea agriculturii şi a industriei alimentare în PIB a atins cifra de 20 la sută. Produsele agricole au constituit mai bine de 40 la sută din volumul total al exportului. Despre creşterea ponderii agriculturii şi a rolului ei vorbeşte şi faptul, că economia ţării a atins un nivel de creştere de 8% faţă de 4 la sută prognozate, acest indice fiind înregistrat tot datorită creşterii indicelor de producţie în sectorul agricol.

În altă ordine de idei, ministrul a menţionat că recunoaşterea agriculturii şi a dezvoltării rurale drept prioritate naţională, este o poziţie de principiu. Fără o agricultură performantă nu poate să se dezvolte mediul rural, şi din acest punct de vedere este important să avem o politică de stat direcţionată în susţinerea ramurii de bază în strânsă concordanţă cu dezvoltarea rurală, aşa cum se procedează în toate statele din Uniunea Europeană, - a menţionat ministrul Agriculturii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus