Trimite e-mail | Printeaza
Economie
03.02.2014

VIENNA Insurance Group va prelua 94% din actiunile DONARIS Group

VIENNA Insurance Group va prelua 94% din actiunile DONARIS Group

Grupul austriac VIENNA Insurance Group (VIG), unul dintre cele mai importante grupuri de asigurari din Europa Centrala si de Est, a semnat un contract privind achizitia a circa 94% din actiunile companiei de asigurari DONARIS Group din Republica Moldova, potrivit comunicatul emis de catre VIG. Tranzactia se va face sub rezerva obtinerii aprobarilor oficiale.

"Odata cu intrarea pe piata din Moldova, am extins reteaua grupului VIENNA Insurance Group la 25 de tari si am acoperit una dintre ultimele pete albe de pe harta Europei Centrale si de Est", a declarat Peter HAGEN, Directorul General al VIENNA Insurance Group. "DONARIS Group ofera o platforma eficienta pentru a ne pozitiona de acum si pe piata de asigurari din Moldova".

In primele noua luni din 2013, DONARIS Group a subscris prime brute in valoare de 74,19 milioane lei (4,5 milioane euro) si detinea o cota de piata de 8,4%, astfel pozitionandu-se pe locul 5 pe piata de profil din Moldova. Totodata, cea mai mare pondere in portofoloiul companiei este ocupata de asigurarile auto, circa 80%.

DONARIS Group a fost infiintat in anul 1998, cu sediul central la Chisinau. Compania dispune in prezent de 50 de mebri in sediul central si aproximativ 70 de angajati in sucursalele teritoriale. Produsele de asigurare sunt vandute prin unitati proprii, agenti si parteneriate cu brokeri, precum si prin intermediul bancilor si ale companiilor de leasing. In momentul infiintarii, compania a fost detinuta de catre societatile EUROMAG Aktiengessellschaft si ROMALINA. Ulterior, actiunile EUROMAG au fost cumparate de catre fondul de investitii VIENNA Insurance Management (partenerul VIG pe domeniul de achizitii si extindere), acesta fiind actionar majoritar pana de curand.

VIENNA Insurance Group este unul dintre cele mai importante grupuri de asigurari din Austria si ECE, operand in 24 de tari. In anul fiscal 2013 a raportat prime subscrise, neconsolidate, de circa 9,4 miliarde euro, scrie xprimm.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus