Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2014-02-03/poli-ia-de-frontiera-a-re-inut-80-kg-de-ha-i-33316.html
Data: Feb 3, 2014 (12:18)

Poliția de Frontieră a reținut 80 kg de hașiș

Prima captură de droguri din acest an și cea mai impresionantă a fost descoperită de angajații Poliției de Frontieră, la finele săptămânii trecute, la frontiera moldo-română. De această dată a fost anihilată o filieră internațională de contrabandă cu substanțe narcotice provenite din Regatul Spaniei.

Ofițerii de investigații speciale ai Poliției de Frontieră, timp de 6 luni, utilizând noi metode de analiză a informațiilor, au examinat și prelucrat date operative, în rezultat fiind posibilă identificarea grupului infracțional și planificarea unor măsuri speciale de investigații și de urmărire penală în vederea documentării și deconspirării acestuia.

Astfel, la 01 februarie, pentru realizarea măsurilor planificate, ofițerii de investigații speciale și cei de urmărire penală ai Poliției de Frontieră au stopat la intrare în țară prin punctul de trecere „Leușeni”, un microbuz de model „Mercedes Sprinter”, la volanul căruia se afla un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 42 ani.

În timpul percheziției unității de transport au fost depistate și ridicate 80 kg de hașiș, care erau ascunse în rezervorul automobilului, într-un loc special amenajat. În baza celor depistate, șoferul microbuzului a fost reținut pe un termen de 72 ore.

Fapta respectivă este instrumentată în cadrul cauzei penale pornite în baza elementelor infracțiunii prevăzute de art. 248 alin. (5) Cod penal „Contrabanda”, iar persoana riscă privațiune de libertate de la 3 la 10 ani.

Menționăm că, în realizarea acestei acţiuni și-au adus contribuția şi colegii din cadrul Inspectoratului General de Poliţie.