Trimite e-mail | Printeaza
IT
22.01.2014

Din 1 martie pentru transportul de călători vor fi eliberate plăci de culoarea fondului galben de înmatriculare

Din 1 martie pentru transportul de călători vor fi eliberate plăci de culoarea fondului galben de înmatriculare

Hotărârea privind introducerea plăcilor de culoarea fondului galben de înmatriculare pentru transportul de călători a fost aprobată astăzi de Cabinetul de miniştri. Prezentând documentul în şedinţă de Guvern, ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Pavel Filip, a menţionat că acest proiect se bazează pe experienţa europeană în domeniu şi are ca scop sporirea siguranţei traficului rutier.

„Numărul sporit al accidentelor rutiere din ultima perioadă cu implicarea vehiculelor care transportă călători, impune adoptarea unui şir de măsuri, menite să schimbe radical starea de lucruri existentă. Securizarea transportului de călători, evidenţierea prin culoare a plăcilor cu număr de înmatriculare va permite asigurarea evidenţei stricte şi a unui control riguros al transportatorilor de călători, inclusiv identificarea transportatorilor neautorizaţi”, a accentuat Pavel Filip.

Atribuirea unor numere speciale pentru transportul de călători va atenţiona participanţii la trafic şi va responsabiliza şoferii care transportă pasageri. Controalele transportului de călători (pe criteriul culorii plăcii de înmatriculare) vor înăspri verificarea respectării normelor legale care reglementează circulaţia pe drumurile naţionale, precum şi a celor care reglementează activitatea de taximetrie, inclusiv verificarea efectuării în termen a inspecţiei tehnice periodice, identificarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi a agenţilor economici care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare şi calitatea serviciilor.

Placa cu număr de înmatriculare de culoarea fondului galben va fi identică cu cea actuală după dimensiuni, emblemă şi combinaţia de litere şi cifre. Înlocuirea plăcilor se va efectuata contra plată conform tarifului stabilit.

Plăcuţele galbene pentru transportul de călători vor intra în vigoare din 1 martie 2014. Conducătorii auto implicaţi în transportarea pasagerilor au la dispoziţie şase luni pentru schimbarea numerelor de înmatriculare, anunță MTIC.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus