Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2013-12-23/declara-iile-de-presa-sus-inute-de-catre-primministrul-republicii-moldova-iurie-leanca-i-premierul-r-32815.html
Data: Dec 23, 2013 (14:44)

Declarațiile de presă susținute de către Prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, și Premierul României, Victor Ponta, la începutul ședinței de Guvern de la Palatul Victoria

Victor PONTA: Stimați colegi, bună ziua. Vă rog să luați loc. Vreau să mulțumesc domnului prim-ministru Leancă, care astăzi este invitatul meu la ședința de Guvern și va asista, în primul rând, la primul punct de pe ordinea de zi, cel prin care decidem alocarea unor sume importante pentru dezvoltarea infrastructurii de educație din Republica Moldova. Vreau să zic două cuvinte, după care să îl las și pe domnia sa să ia cuvântul. Vreau să vă felicit pe toţi membrii Guvernului, pe toţi cei care au participat şi au o contribuţie în acest an la câteva realizări extrem de importante ale noastre ca ţară, ca activitate guvernamentală. Am fost de dimineaţă împreună cu domnul ministru Daniel Constantin şi cu domnul ministru Teodorovici, am prezentat o situaţie a anului 2013 pe care vreau să o ştiţi cu toţii şi sigur ne şi lăudăm în faţa celor de peste Prut cu această realizare – doar în 2013, 5,5 miliarde de euro au fost încasate de către România din diverse fonduri europene: 2,7 miliarde fonduri din agricultură, plăţi directe şi programul de dezvoltare rurală şi felicitări domnului ministru şi tuturor structurilor care au făcut ca la politica agricolă să avem un grad de absorbţie de 67%, dar surpriza surprizelor, pariul pe care zicea toată lumea că o să îl pierdem, fondurile structurale şi de coeziune. Vreau să îi mulţumesc domnului ministru Teodorovici dar tuturor celorlalţi miniştri pentru că este vorba de dezvoltare regională, de mediu, de transporturi, de creşterea competitivităţii, de cercetare, POSDRU, în 2013 2,88 de miliarde de euro încasate de România, domnul ministru Teodorovici mă asigură că, până pe 31 decembrie depăşim cifra faimoasă de 30%, pornind de la 7% anul trecut şi cifra de 3 miliarde şi România este între cele 28 de ţări europene după ce atâţia ani a fost un exemplu negativ pentru toată lumea, inclusiv pentru Moldova ce înseamnă să ai fonduri europene pe care nu eşti în stare să le atragi, acum avem cea mai mare creştere din Europa, 115%, faţă de perioada anterioară, suntem pe primul loc de departe între toate cele 28 de ţări şi dacă o să putem să îi ajutăm pe cei din Moldova să înveţe să nu facă greşelile pe care noi le-am făcut în primii ani de când suntem membri ai UE şi să facă lucrurile bune pe care le-am făcut în 2013, cred că ar fi un adevărat ajutor. Deci la fonduri europene 5,5 miliarde de euro, producţia agricolă este cea mai mare după 2005, dar vreau să ştiţi cu toţii un lucru pe care şi eu l-am aflat azi, cu care ne mândrim foarte tare. Este prima dată după 20 de ani când România importă mai puţine alimente decât exportă. O altă tragedie naţională, ţară bogată, ţară cu capacitate şi potenţial agroalimentar şi tot importam. Anul ăsta este prima dată când mai mult exportăm decât importăm. Avem o creştere economică - pornisem 1,6 în ianuarie, o să fie aproape dublu. Hidroelectrica cel mai mare profit după ce anul trecut cu domnul Chiţoiu şi cu Florin Georgescu am avut curajul să luăm o decizie, acuma este pe profit şi în general în zona de energie. Deci sunt rezultate mai bune decât ne aşteptam şi mai bune sigur decât şi-ar fi dorit unii de pe aici, de prin România. Din acest punct de vedere cred că sigur banii nu ajung niciodată şi toţi aveţi nevoie de mai mulţi bani, dar cred că este un moment în care putem să fim mai solidari şi mai serioşi atunci când vorbim de sprijinul pentru Moldova. Declaraţiile tuturor sunt foarte bune şi trebuie să le dăm în continuare că sprijinim drumul european al Republicii Moldova şi apreciez foarte mult decizia şi curajul guvernului de la Chişinău, dar vorbele nu sunt suficiente. Dincolo de vorbe, dacă anul acesta terminăm pe partea românească gazoductul despre care s-a vorbit de 10 ani şi nu se făcuse niciodată nimic. Anul acesta am terminat, uite am aflat şi noi acuma cu ocazia vizitei domnului prim-ministru, linia de înaltă tensiune de la Fălciu-Goteşti trebuie să o dăm în funcţiune. Alocăm astăzi prin hotărâre de guvern, de aceea am zis este primul punct pe ordinea de zi, 20 de milioane de euro, nu am greşit la calcul domnule prim-ministru, l-am refăcut, domnul ministru Voinea, totdeauna când calculează, calculează în jos, puteţi să îi întrebaţi pe toţi miniştri. De data asta am refăcut calculul deci ca să fie 20 de milioane de euro aprobăm hotărârea de guvern cu 90 de milioane de lei, nu 80 de milioane, îmi făcuse paritatea domnul Voinea din vremuri mai bune, deci 90 de milioane de lei, 20 de milioane de euro care merg în infrastructura de educaţie din Republica Moldova, bani de care vor beneficia copiii şi sigur părinţii care-şi duc copiii la grădiniţe şi la şcoli. TVR-ul, în sfârşit, după şapte ani, emite în Republica Moldova, şi ăsta e un lucru important. SMURD-ul, sistemul SMURD - domnul Arafat mi-a făcut o informare, pe care am dat-o domnului prim-ministru Leancă şi unul din sistemele de cel mai mare succes din România ,SMURD-ul trebuie extins şi în Republica Moldova. Cu vizele, am luat decizia şi de la 1 februarie, toţi cetăţenii moldoveni care au viză Schengen intră în România fără nici o altă viză suplimentară. E normal, dacă au viză pentru ţările din Schengen să aibă şi să poată să intre şi în România, lucruri concrete, care sunt cu adevărat, de ajutor şi care sper să sprijine fiecare cetăţean din Republica Moldova şi să sprijine guvernul, ca la anul, în noiembrie, când sunt alegerile, să ţină acest drum pro-european al Republicii Moldova. Vreau să ştiţi, domnule prim-ministru, că toţi miniştrii prezenţi astăzi la masă ar fi vrut cei 90 de milioane, ar fi avut nevoie pentru fiecare domeniu, dar absolut toată lumea a fost de acord, miercuri, când am discutat această iniţiativă. Cred că sunt gesturi extrem de importante, prin care arătăm că dacă noi am avut un an bun, trebuie să aibă şi Moldova un an bun. De altfel, anul acesta aţi luat o decizie fundamentală la Vilnius. Anul acesta, Curtea Constituţională din Moldova a decis că limba română este limba oficială. Moldova a avut un an bun, România a avut un an bun şi cred că trebuie să ne sprijinim, ca şi 2014 să fie la fel de bun. Încă o dată, mulţumesc că aţi venit la Bucureşti. Sunteţi binevenit ca de fiecare dată şi vă rog să spuneţi câteva cuvinte în faţa presei.


Iurie LEANCĂ: Vă mulţumesc, domnule prim-ministru, vă mulţumesc pentru această invitaţie! Doamnelor şi domnilor miniştri, vreau să vă zic că, în premieră, mă aflu la o şedinţă de guvern nu la Chişinău, ci în afara Chişinăului. De altfel, domnule prim-ministru, în acest an am mai reuşit să înregistrăm câteva /lucruri/ în premieră. Ţin minte ceea ce spunea preşedintele Comisiei Europene, Barroso, la întâlnirea noastră la Bruxelles, că pentru prima dată se vede cu un prim-ministru al unei ţări membre a Uniunii Europene şi unul care deocamdată este vecin şi pune accentul pe deocamdată e vecin. Sigur că mă simt onorat să fiu în această sală splendidă, la această masă. Vreau să vă zic că mă simt foarte bine şi la noi, la şedinţele de guvern, pe masă e Dorna astfel încât limba e aceeaşi şi problemele, în linii mari, sunt aceleaşi. Eu, încă o dată vreau să vă mulţumesc pentru acest an. Suntem la finele anului. A fost un an extrem de prolific pentru relaţia bilaterală dintre Chişinău şi Bucureşti, care se înscrie nemaipomenit de bine în agenda europeană, în agenda de modernizare a tuturor instituţiilor statului din Republica Moldova, în agenda de europenizare a societăţii per ansamblu, şi bineînţeles că aceste realizări pe care le-am înregistrat în acest an ne aduc nu doar o plus valoare şi mai mult optimism, ne încurajează, dar şi ne mobilizează. Domnul prim-ministru a trecut deja în revistă cele mai importante evoluţii pe care le-am înregistrat noi. În afară de aceste elemente foarte importante, sigur că aş vrea să menţionez şi sprijinul extrem de important pe care l-a exercitat România, Guvernul, Preşedinţia în promovarea agendei noastre europene.

Titus, din păcate, nu este aici, dar avem o comunicare cu domnia sa, bineînţeles şi cu domnul prim-ministru pe toate evenimentele, pe toate obiectivele pe care le avem în acest sens: faptul că la Vilnius am reuşit să avansăm, deocamdată cu parafarea acestor documente, dar oricum este un pas foarte important. Nu am dubii că vom reuşi, la anul, să semnăm acordul de asociere, acordul de liber schimb, astfel încât vom construi aranjamente comerciale, economice, cadrul juridic, care va  face astfel încât integrarea noastră economică şi sper ulterior politică în spaţiul european şi bineînţeles împreună cu România şi prin România va face un proces absolut firesc şi vreau să vă mulţumesc din tot sufletul, să vă mulţumesc dumneavoastră, să mulţumesc cetăţenilor din România pentru acest sprijin dezinteresat, sprijin care este orientat spre proiecte care vor schimba realităţile din Chişinău, din Moldova per ansamblu. Şi gazoductul, și acest proiect pe care urmează să-l votaţi, înţeleg, şi vă mulţumesc a priori pentru el de astăzi, de a susţine această modernizare a instituţiilor educaţionale, mă refer în mod special la grădiniţe. Vor aduce schimbări palpabile, tangibile în viaţa cetăţenilor din Republica Moldova, vor aduce mai mult optimism, vor aduce mai multă bucurie şi vreau să vă mulţumesc din tot sufletul. Sigur că 2014, pentru noi, este un an crucial. Avem alegeri cam în aceeaşi perioadă ca şi dvs, dar domnul prim-ministru Ponta a zis la o emisiune pe care am avut-o împreună că alegerile din Republica Moldova sunt mai importante, poate, pentru destinul şi perspectiva ţării. Nu diminuez acum, domnule prim-ministru, importanţa alegerilor de la dvs. Sigur că ne dorim ca după alegerile de anul viitor să facem aşa încât această alegere fundamentală pe care am făcut-o să fie una ireversibilă și vom miza şi în continuare pe o interacţiune foarte strânsă cu dvs. Vreau să mulţumesc tuturor miniştrilor care cred că în acest an sau au fost la Chişinău, sau au găzduit aici colegiul de la Chişinău. Sper să menţinem acelaşi ritm de intensitate şi de eficienţă. Încă o dată vă mulţumesc pentru aceşti bani, o sumă extrem de importantă, pe care o vom folosi cu maximă eficienţă, astfel încât cetăţenii din Moldova să ştie încă o dată de unde vine sprijinul, dezinteresat şi pe obiective sau pe proiecte extrem de importante pentru viaţa familiei, pentru viaţa cetăţeanului din Republica Moldova. Fiindcă suntem la finele anului, vreau să vă doresc totodată şi sărbători fericite, Crăciun fericit, la mulţi ani, bucurii de la cei dragi, gânduri frumoase şi să facă Domnul aşa încât 2014 să fie un an mai bun pentru noi toţi, pe malul drept sau pe malul stâng al Prutului. Vă mulţumesc încă o dată şi la mulţi ani!

Victor PONTA: Şi noi mulţumim. Eu vreau să profit de prezenţa dvs aici ca să trasez o sarcină la Ministerul Educaţiei. Sunt 20 de milioane de euro care merg în grădiniţe şi în şcoli din ciclul primar, însă, discutând în privat cu domnul prim-ministru Leancă, îmi spunea că acei copii - e bine - trebuie să aibă o grădiniţă mai frumoasă, o şcoală mai frumoasă, însă nu au lucruri pe care noi le considerăm normale, şi anume manuale şi cărţi preşcolare, nu au DVD-uri, nu au filme în limba română. Eu am început primul cu donaţia, uite, aici, vi le dăm, domnule prim-ministru, deci filme în limba română, că Tom şi Jerry pot să vorbească şi în română, nu în ruseşte neapărat. Vreau să vă rog, împreună cu toate şcolile din ţară, este şi o perioadă specială a anului, să strângem pentru anul viitor DVD-uri, cărţi, filme de orice fel, pentru preşcolari şi şcolari de la începutul ciclului de educaţie şcolară. Cred că este un efort pe care pot să-l facă toţi elevii, toţi profesorii la nivel naţional şi, când vor fi grădiniţele acelea renovate cu banii pe care îi aprobăm astăzi, să aibă şi cărţi, şi filme în limba română. Cred că este un ajutor la fel de important ca şi partea de infrastructură şi vreau să profit şi de prezenţa presei, vreau să lansăm un program naţional în acest sens. Sunt absolut convins că foarte mulţi au acasă prea multe filme sau prea multe cărţi pe care nu le mai folosesc şi cred că foarte mulţi copii de dincolo de Prut ar aprecia foarte mult acest lucru. Deci dăm şi banii pentru infrastructură, celelalte poate nu dăm bani, ci dăm ceea ce ne prisoseşte şi avem mult prea mult. În rest, vă rog, domnule prim-ministru, să transmiteţi tuturor sărbători fericite, un 2014 cât mai bun şi sunteţi cât mai des invitat la Bucureşti. Noi venim toţi la Chişinău, cred că au fost toţi miniştrii anul acesta, or să meargă şi la anul din nou. Dacă pornim autostrada cel puţin de la Ungheni, Iaşi, încoace şi cu atât mai bine va fi. Eu cred că 2014..., podurile, a zis doamna ministru Mănescu că se ocupă personal pentru finanţarea pe 2014-2020 pentru zona de infrastructură. Sunt multe lucruri de făcut, dar eu i-am spus domnului prim-ministru că nu cred că sunt excesiv de optimist dacă îmi propun ca în 2019, când România va avea preşedinţia UE, unul dintre membri UE prezent la Bucureşti să fie Moldova. Şi poate părea prea ambiţios 2019, dar, dacă nu ne stabilim obiective ambiţioase, nici nu o să reuşim şi eu cred că putem să facem lucrul acesta împreună. Mulţumesc celor de la presă. Dar poate rămâneţi, ca să nu se răzgândească domnul ministru Voinea, nu? Deci unde este HG-ul cu..., al câtelea este pe ordinea de zi?
- Primul la hotărâri.

Victor PONTA: Primul la hotărâri? Staţi aşa, să nu plece omul spre Chişinău cu mâna goală. Prima pagină: Proiect de hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013...Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării... Da? Gata? Aţi făcut deja modificarea? Bravo! Cu suma de 90 de milioane de lei, deci astea chiar sunt 20 de milioane de euro - nu? - din Fondul de rezervă. Suma prevăzută se majorează..., prevederile bugetare, la titlu "Asistenţă pentru dezvoltarea alocată în străinătate pentru finanţarea proiectelor potrivit Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil. Adoptat, semnat la Bucureşti, 27 aprilie 2010. Din câte ştiu, această sumă depăşeşte tot ce am alocat până acum din 2010, aşa încât mă bucur foarte mult. Am aprobat hotărârea de guvern. Mulţumesc celor de la presă, îi mulţumesc şi domnului prim-ministru şi drum bun spre casă!