Trimite e-mail | Printeaza
Economie
13.11.2013

Strategia comerțului interior a fost aprobată: vom avea în sate o infrastructură comercială mai bună, produse calitative și locuri de muncă

Strategia comerțului interior a fost aprobată: vom avea în sate o infrastructură comercială mai bună, produse calitative și locuri de muncă

Îmbunătățirea infrastructurii comerciale rurale, asigurarea pieței interne cu produse calitative, preponderent autohtone, reducerea actelor permisive la lansarea afacerii în comerț,  reguli clare în vânzările promoționale, acestea câteva din acțiunile prevăzute de Strategia de dezvoltare a comerţului interior pentru anii 2014-2020. Documentul strategic, elaborat de Ministerul Economiei a fost aprobat astăzi în ședința de Guvern.

Strategia de dezvoltare a comerţului interior pentru anii 2014 – 2020 reprezintă documentul de politici publice pe termen mediu pentru dezvoltarea pe teritoriul Republicii Moldova a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor și vine să modifice conceptul existent al comerţului interior. Prin acest document, Ministerul Economiei schimbă viziunea asupra comerțul, care va cuprinde nu doar domeniul de comercializare a bunurilor (mărfurilor), dar şi cel al serviciilor, precum reparaţii, închirieri, curăţare, spălare, alimentaţie publică, cazare, voiaj, ș.a. Astfel, comerţul devine industrie a serviciilor prestate populaţiei.    

Obiectivele de bază ale Strategiei vizează creşterea eficienței reglementării comerţului interior, sporirea competitivităţii produselor/serviciilor plasate pe piaţă, îmbunătăţirea infrastructurii comerciale în teritoriu, în special în localităţile rurale, modernizarea formelor de distribuţie şi comercializare a produselor/serviciilor, asigurarea comerţului cu forţă de muncă calificată în continuă perfecţionare. Acestea efectiv vor conduce la reducerea costurilor operaționale și, respectiv, consumatorii vor beneficia de bunuri și servicii la prețuri mai mici.

Accentul Strategiei este pus pe accesul populaţiei atât din mediul rural, cât şi din mediul urban la o infrastructură comercială modernă care să satisfacă cerinţele consumatorilor. Dar cel mai important este  crearea locurilor de muncă pentru populaţia de la sate prin intermediul reţelei comerciale – puncte de colectare a produselor agricole, de procesare a acestora (mica industrie), unităţi (ateliere) de prestare a serviciilor aferente comerţului.

Impactul economic al Strategiei va fi resimţit cu precădere de către mediul de afaceri, a cărui domeniu de activitate este comerţul. Potrivit documentului, reformarea şi ajustarea cadrului legal în domeniu va contribui la crearea celor mai bune condiţii de activitate a agenţilor economici, sporirea investiţiilor şi în consecinţă o platformă de activitate care să corespundă principiilor de transparenţă, concurenţă loială, şi protecţia consumatorilor.

Conform estimărilor, implementarea Strategiei va conduce la sporirea vânzărilor cu amănuntul cu cca 5-10 % anual, precum și la micşorarea dezechilibrului infrastructurii comerciale între localităţile urbane şi cele rurale cu 10 - 15 %. De asemenea, documentul prevede extinderea reţelei comerciale cu cca 500 unităţi anual, creşterea ponderii comerţului de format modern în totalul de vânzări cu amănuntul pe ţară până la 45 %, creşterea ponderii comerţului la distanţă în totalul de vânzări cu amănuntul cu cca 2-3 % anual.

Implementarea Strategiei se va efectua în două etape. La prima etapă de implementare, pentru perioada 2014-2016, sunt prevăzute acţiuni de îmbunătățire a cadrului juridic şi instituţional, estimarea resurselor de marfă şi a reţelei comerciale şi evaluarea competenţelor profesionale ale lucrătorilor din comerţ. Etapa a II-a de implementare, pentru perioada 2017-2020, include acţiuni de îmbunătăţire a infrastructurii comerciale şi modernizarea formelor de distribuţie a produselor/ serviciilor.

Strategia de dezvoltare a comerţului interior pentru anii 2014-2020

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus