Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2013-11-05/primministrul-iurie-leanca-a-avut-o-intrevedere-cu-preshedintele-ucrainei-victor-ianukovici-32050.html
Data: Nov 5, 2013 (15:04)

Prim-ministrul Iurie Leancă a avut o întrevedere cu Preşedintele Ucrainei, Victor Ianukovici

Întrevederea a avut loc la Kiev, în cadrul vizitei de lucru a Premierului Iurie Leancă. Părţile au discutat despre relaţiile bilaterale, pledând pentru menţinerea dinamicii pozitive dintre cele două ţări.

Interlocutorii şi-au manifestat interes în soluţionarea celor mai actuale probleme de pe agenda bilaterală, dinamizarea cooperării comercial-economice şi susţinerea reciprocă în cadrul organizațiilor internaţionale.

Premierul Iurie Leancă a accentuat rolul Ucrainei în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, în contextul în care această țară deţine Presedinţia OSCE în 2013.

De asemenea, a fost apreciată înalt susţinerea Ucrainei în soluţionarea acestui conflict, în baza principiului de suveranitate şi integritate teritorială a Republicii Moldova. De asemenea, părţile au efectuat un schimb de opinii cu privire la agenda europeană a ambelor ţări, odată cu apropierea Summitului de la Vilnius.

Şeful Executivului a fost însoţit de Viceprim–ministrul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Valeriu Chiveri şi Consilierul Principal de Stat, Valeriu Prohniţchi, se spune într-un comunicat de presă de la guvern.