Trimite e-mail | Printeaza
Politic
29.10.2013

Edgars Rinkēvičs: Începând cu anul viitor, Letonia va spori asistenţa oferită Republicii Moldova prin programul de asistenţă pentru dezvoltare

Edgars Rinkēvičs: Începând cu anul viitor, Letonia va spori asistenţa oferită Republicii Moldova prin programul de asistenţă pentru dezvoltare

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a avut astăzi, 29 octombrie 2013, o întrevedere cu omologul leton, Edgars Rinkēvičs, care efectuează pentru prima dată o vizită în Republica Moldova în calitate de ministru de Externe, la invitaţia omologului moldovean.

În cadrul întrevederii, cei doi miniştri au apreciat relaţiile excelente dintre ţările noastre şi au subliniat interesul pentru dinamizarea cooperării economice, prin creşterea schimburilor comerciale şi a investiţiilor reciproce. „Moldova rămâne stat prioritar pentru Guvernul leton. Începând cu anul viitor, Letonia va spori asistenţa oferită Republicii Moldova prin programul de asistenţă pentru dezvoltare”, a precizat ministrul leton, reiterând faptul că, Letonia este gata să continue susţinerea reformelor în Republica Moldova, în special în domeniul justiţiei, educaţiei, sănătăţii, administraţiei publice, agriculturii şi dezvoltării regionale, precum şi domeniul securităţii şi apărării. Totodată, oficialul a subliniat necesitatea dinamizării activităţii turistice dintre ambele ţări şi sporirii numărului de burse pentru studenţii moldoveni în universităţile letone. De asemenea, oficialii au discutat despre extinderea cadrului juridic bilateral, unul dintre domeniile importante fiind securitatea socială. La rândul său, ministrul Natalia Gherman a mulţumit Guvernului leton pentru susţinerea unui şir de proiecte concrete în diverse domenii.

În contextul Summit-ului PaE de la Vilnius, interlocutorii au abordat pe larg subiectele prioritare de pe agenda europeană. Ministrul leton a reiterat susţinerea ţării sale pentru parafarea Acordului de Asociere, inclusiv DCFTA, în luna noiembrie curent, şi semnarea acestora pe parcursul mandatului actualei Comisii Europene. Totodată, oficialul a menţionat că, ţara sa susţine pe deplin liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni.

Potrivit oficialului leton, vizita de astăzi reconfirmă sprijinul Letoniei pentru parcursul european al Republicii Moldova şi reprezintă o primă etapă către Summit-ul de la Riga, care va avea loc în perioada preşedinţiei rotative a Letoniei la Consiliul UE, în primul semestru al anului 2015. „Summit-ul de la Riga va fi următorul indicator al succesului statelor PaE”, a reiterat şeful diplomaţiei letone.

Totodată, ministrul Rinkēvičs a menţionat că, oraşul Riga va avea statutul de capitală culturală europeană în anul 2014, fapt pentru care a lansat o invitaţie  cetăţenilor moldoveni de a vizita Letonia.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus