Trimite e-mail | Printeaza
Economie
25.10.2013

În perioada 25-27 noiembrie 2013, un grup de 10 întreprinzători belaruşi vor vizita Moldova

În perioada 25-27 noiembrie 2013, un grup de 10 întreprinzători belaruşi vor vizita Moldova

Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei participă la cel de al IX-lea Congres al Camerei de Comerţ şi Industrie din Belarus, care are loc pe 24 octombrie 2013, la Minsk.

Instituţia camerală din Moldova este reprezentată de Ina Stanciu, director al filialei Edineţ a CCI. Potrivit sursei citate, în cadrul evenimentului vor fi făcute totalurile activităţii CCI Belarus pentru perioada 2011 - 1013, inclusiv referitor la colaborarea cu organizaţiile similare de peste hotare.

„CCI a Moldovei şi CCI Belarus au un parteneriat dinamic încă din anul 1992. La momentul actual, la nivel naţional şi regional, între cele două instituţii sunt semnate 14 Acorduri de cooperare. În contextul lor, efectuam schimburi de informaţii şi experienţă, organizăm misiuni economice, participări la diverse evenimente congresual-expoziţionale, deoarece şi agenţii economici din Moldova, şi cei din Belarus sunt interesaţi de valorificarea oportunităţilor investiţionale oferite de economiile statelor noastre", a spus Ina Stanciu.

Menţionăm că, în aprilie curent, CCI a Moldovei a desfăşurat o misiune economică în Belarus, iar în perioada 25-27 noiembrie 2013, un grup de 10 întreprinzători belaruşi vor vizita Moldova.

Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, volumul comerţului exterior (fără a se ţine cont de activitatea comercială a agenţilor economici din raioanele de est) al Republicii Moldova c Belarus, pentru 8 luni ale anului 2013, a înregistrat suma de 188.2 mil. USD, majorându-se cu 10.25% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Exportul de mărfuri realizat în perioada analizată a înregistrat suma de 56.5 mil. USD, crescând cu 15.5 % faţă de 8 luni ale anului precedent.

Importul de mărfuri efectuat în Republica Moldova din Belarus, în ianuarie - august 2013 a însumat 131.7 mil. USD şi a înregistrat o creștere de 8.12 % în raport cu perioada similară a anului 2012.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus