Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.09.2013

Igor Corman va efectua o vizită oficială în România în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2013

Igor Corman va efectua o vizită oficială în România în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2013

Președintele Parlamentului Igor Corman a avut o întrevedere cu Marius Lazurca, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Republica Moldova.

În cadrul întrevederii au fost abordate aspecte referitoare la agenda vizitei Președintelui Parlamentului în România, reformele de modernizare a țării, cooperarea Republicii Moldova cu Consiliul Europei și Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, situația din regiune.

Președintele Parlamentului Igor Corman a menționat că săptămâna viitoare la APCE va fi dezbătut raportul Comisiei de monitorizare a Consiliului Europei privind realizarea angajamentelor asumate de Republica Moldova față de Consiliul Europei. În context, șeful Legislativului a exprimat încrederea că noul program de asistență al CoE, care va fi implementat cu sprijinul financiar al UE, va ajuta Republica Moldova în realizarea angajamentelor și în continuarea reformelor inițiate de țara noastră.

Un subiect aparte al întrevederii l-a constituit agenda vizitei Președintelui Parlamentului în România. Igor Corman va efectua o vizită oficială în România în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2013, la invitația omologului său Valeriu Ștefan Zgonea, Președintele Camerei Deputaților din România. În contextul vizitei în România a Președintelui Parlamentului Igor Corman, la Iași va avea loc Reuniunea Comisiei comune pentru Integrarea Europeană între Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României.

La rândul său, Ambasadorul României Marius Lazurca a reiterat sprijinul necondiționat al autorităților române pe calea integrării europene a Republicii Moldova, anunță un comunicat al Legislativului.

„Programul vizitei în România a domnului Președinte Igor Corman este unul ambițios, care poate să ne permită să constatăm, după încheierea acestei vizite, că s-a adăugat încă mai multă substanță pe cooperarea bilaterală dintre cele două parlamente – român și moldovean”, a declarat Ambasadorul României.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus