Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2013-09-11/ministerul-economiei-a-transmis-spre-avizare-autorita-ilor-publice-centrale-proiectul-foii-de-parcur-31263.html
Data: Sep 11, 2013 (14:44)

Ministerul Economiei a transmis spre avizare Autorităților Publice Centrale Proiectul Foii de parcurs pentru ameliorarea competitivității în R. Moldova

Ministerul Economiei a transmis, astăzi, spre avizare Autorităților Publice Centrale Proiectul Foii de parcurs pentru ameliorarea competitivității în Republica Moldova. Potrivit documentului, crearea ZLSAC cu UE, dar și extinderea aplicării Acordului de  Comerț Liber cu CSI, vor genera multiple oportunități pentru Moldova, atât în ceea ce privește accesul pe piață a bunurilor și serviciilor pe care îl oferă, cât și susținerea și încurajarea reformelor structurale profunde necesare pentru ridicarea competitivității economiei naționale.

Accentul Foii de parcurs este axat pe crearea unui mediu de afaceri favorabil, totodată abordând probleme pe care Ministerul Economiei le consideră ca fiind de o importanţă majoră pentru ameliorarea competitivităţii Republicii Moldova precum resursele umane, accesul la finanțe, infrastructura transportului și energetică, infrastructura calității, societatea informațională, facilitarea comerţului, politica şi administrarea fiscală, cercetările ştiinţifice şi inovațiile, concurenţa.

Printre constrângerile și problemele identificate în Foaia de parcurs se numără deficitul de investiții generat de ineficiența instituțiilor și costurile determinate de calitatea serviciilor publice acordate agenților economici, de cadrul legal și de reglementare, disponibilitatea și competențele forței de muncă, etc. De asemenea, documentul pune accentul pe intervenții de politici care pot îmbunătăți situația pe termen scurt și mediu, țintind sectoare și subsectoare concrete.

Pentru a depăși aceste constrângeri, Foaia de parcurs pentru ameliorarea competitivității propune o serie de intervenții de politici, grupate într-o matrice, și o listă cu cca 300 de acte legislative europene ce urmează a fi transpuse pentru implementarea Acordului de asociere și a ZLSAC. În vederea  implementării acțiunilor propuse de Ministerul Economiei, urmează a fi creat un Consiliu al competitivității, care să reprezinte, pe baze paritare, autoritățile publice și mediul de afaceri.

Prezentarea în cadrul Consiliului Consultativ al Ministerului Economiei a proiectului Foii de parcurs la 16 iulie 2013 a dat startul unui șir de dezbateri publice asupra constrângerilor din fiecare sector al economiei. Pentru a lua în calcul propunerile tuturor părților interesate, inclusiv a mediului de afaceri, Ministerul Economieia organizat trei şedinţe sectoriale, unde au fost  abordate problemele şi constrângerile sectoarelor industrial, agricol şi cel al serviciilor. De asemenea, la 1 octombrie, curent, Ministerul Economiei va organiza o conferință publică finală asupra proiectului Foii de parcurs privind competitivitatea, la care vor participa reprezentanți ai instituțiilor publice centrale, ale asociațiilor de business, organizații neguvernamentale ș.a.