Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
25.06.2013

Spălare de bani de peste 130 de milioane de lei

Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor a Centrul Naţional Anticorupţie, în comun cu Procuratura Anticorupţie, a documentat şi anihilat o grupare criminală internaţională specializată în sustragerea şi spălarea banilor în proporţii deosebit de mari cu atribuirea acestora a unui carater legal.

Astfel, în perioada 2010-2012, sub pretextul atribuirii caracterului legal unor activităţi virtuale, prin folosirea documentelor false, au fost spălate mijloace financiare în sumă de  134 milioane de lei.

În urma acţiunilor de urmărire penală a fost identificat un grup de societăţi care anterior  practicau activităţi suspecte, iar ulterior s-au încadrat în schemă ca societăţi care achiziţionau produse agricole, ridicînd numerar în valoare de peste 40 milioane de lei.

Din grupare făceau parte 5 persoane, iar fiecare membru avea atribuţii clare în realizarea schemei frauduloase după cum urmează:  redarea activităţilor reale a unor companii din R. Moldova, inclusiv din regiunea transnistreană, cu asigurarea documentelor a diferitor instituţii de stat (documente de provenienţă, facturi fiscale etc.); atragerea investitorilor străini cu renume sau primirea creditelor de la băncile comerciale autohtone în baza documentelor fictive; lobarea intereselor firmelor grupării întru primirea restituirii TVA din bugetul statului; implicarea persoanelor fizice şi juridice impostore din Ucraina, Marea Britanie, Lituania, Letonia şi Republica Cehă, responsabile de încasarea mijloacelor băneşti în numerar cu ulterioara legalizare peste hotarele ţării.

Aaşadar, timp de doi, prin înşelăciune şi cu folosirea documentelor false, sub pretextul activităţii de cumpărare şi export a producţiei agricole, aceste societăţi au sustras şi au atribuit un caracter legal mijloacelor băneşti în sumă de peste 20,0 mln.lei, prin întocmirea contractelor fictive şi înscrieri eronate în datele evidenţei contabile. Numerarul disponibil se întroducea în circuitul legal prin intermediul plăţilor în avans către companii nerezidente cu conturi în Letonia.

Prin urmare companiile nerezidente transferau mijloacele financiare sustrase în conturile aşa numitor bănci nistrene la companiile gestionate de rudele acestora, înregistrate în zona transistreană.

De asemenea, s-a constatat, că firmele gestionate de acest grup criminal, în perioada 2011-2012, a obţinut restituirea TVA din buget în suma de 11 milioane de lei, iar altă sumă de 5,2 milioane de lei, care urma să fie încasată de la restituirea TVA, a fost reperată la momentul perfectării documentelor din motivul suspiciunii existenţei reale a mărfurilor şi serviciilor acordate.
Pentru documentarea acestui caz a fost solicitată asistenţă juridică a 5 state: Letonia, Lituania, Marea Britanie, Ucraina şi Cehia, iar pe faptul dat s-au iniţiat 9 cauze penale pentru spălare de bani, evaziuni fiscale, falsuri în documente şi sustragere, care s-au conexat  într-o singură procedură.

În prezent, le-a fost înaintată învinuirea la 5 persoane, iar conducătorul şi organizatorul grupării criminale a fost anunţat în căutare generală, relatează un comunicat al Serviciului prevenire si combaterea spalarii banilor din cadrul CNA.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus