Trimite e-mail | Printeaza
Economie
25.06.2013

Drumurile naţionale vor fi reabilitate cu sprijinul Băncii Europene de Investiţii

Drumurile naţionale vor fi reabilitate cu sprijinul Băncii Europene de Investiţii

Banca Europeana de Investiţii (BEI) va susţine reabilitarea drumurilor din Republica Moldova. Un acord ce prevede oferirea unui împrumut de 150 milioane de euro de către BEI a fost semnat azi, la Luxemburg, de Prim-ministrul Iurie Leancă şi vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Wilhelm Molterer.

Potrivit Acordului, mijloacele financiare vor fi direcţionate pentru efectuarea lucrărilor de reconstrucţie a drumurilor pe coridoarele transeuropene ce trec prin ţara noastră - secţiunea de sud-vest a centurii Chişinău, finalizarea legăturii de la Porumbeni la  Cimişlia şi un drum de ocolire la Comrat.

În cadrul întrevederii, Premierul Iurie Leancă a vorbit despre obiectivele Republicii Moldova, inclusiv crearea locurilor de muncă, prin asigurarea  unui climat investiţional benefic, lupta cu corupţia şi evoluţiile pozitive în dialogul cu UE. Prim-ministrul a subliniat că acestea sunt priorităţile Guvernului R.Moldova pentru primele 100 de zile.

Vicepreşedintele BEI, Wilhelm Molterer a declarat că instituţia pe care o reprezintă este conştientă de încercările prin care trece Guvernul de la Chişinău şi că este gata să ne susţină, deoarece Republica Moldova este apreciată ca un partener profesionist şi lider în regiune în promovarea reformelor necesare pentru dezvoltarea mediului de afaceri.

Oficialii au mai discutat despre acţiunile care urmează a fi desfăşurate de ţara noastră către reuniunea Parteneriatului Estic al Uniunii Europene, ce va avea loc în luna noiembrie curent, la Vilnius.

În şase ani, de cînd Republica Moldova colaborează cu BEI, au fost iniţiate 9 proiecte investiţionale în valoare totală de 282 milioane de euro, în domenii precum: infrastructura drumurilor, sectorul vitivinicol, renovarea transportului public în oraşul Chişinău, aprovizionarea cu apă şi canalizare a mai multor oraşe din ţară, precum şi creditarea întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM), relatează Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus