Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2013-05-20/in-centrele-de-bacalaureat-din-ara-va-fi-organizata-ziua-u-ilor-deschise-pentru-elevi-i-parin-i-29868.html
Data: May 20, 2013 (18:24)

În centrele de bacalaureat din țară va fi organizată Ziua ușilor deschise pentru elevi și părinți

În zilele de 2 și 3 iunie curent, va fi organizată Ziua ușilor deschise în centrele de bacalaureat din țară pentru candidați și părinți. Decizia a fost luată în cadrul ședinței conducerii ministerului cu șefii direcțiilor raionale/municipale de învățămînt. În aceiași zi vor fi afișate și listele candidaților la examene, în ordinea alfabetică și conform profilurilor, în baza cărora elevii vor fi repartizați în săli.

Șefii de direcții au fost informați și despre procedura de preluare a testelor de la bancă, în ziua examenelor.

Ministrul în exercițiu al Educației, Maia Sandu, a solicitat celor prezenți la ședință să asigure organizarea și desfășurarea unui examen corect.

Printr-un ordin semnat de ministrul Maia Sandu, din 20 mai curent, au fost interzise colectările de bani în scopul organizării sesiunii de examene în învățămîntul preuniversitar, sesiunea 2013. Textul ordinului poate fi accesat pe pagina web aee.edu.md.

Cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor sînt suportate din bugetul de stat şi nimeni nu este în drept să perceapă vreo taxă pentru organizarea examenelor.