Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2013-05-20/ef-de-sectzie-din-cadrul-inspectoratului-fiscal-de-stat-faleshti-invinuit-de-corupere-pasiva-29864.html
Data: May 20, 2013 (18:19)

Șef de secţie din cadrul Inspectoratului Fiscal de Stat Făleşti învinuit de corupere pasivă

Şeful secţiei urmărirea plăţilor din cadrul Direcţiei administrare fiscală a Inspectoratului Fiscal de Stat  pe raionul Făleşti va compărea în faţa instanţei de judecată sub acuzaţia de corupere pasivă.

Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza penală spre examinare în instanţa  de judecată.

Serviciul Nord al Procuraturii anticorupţie îl învinuieşte că începînd cu luna aprilie, inculpatul ar fi pretins de la administratorul unei firme, 10 mii lei pentru deblocarea contului bancar curent al întreprinderii respective.

Funcţionarul a fost reţinut în flagrant imediat după primirea banilor chiar în faţa sediului IFS Făleşti.

La demersul procurorului acesta a fost suspendat provizoriu din funcţie.

În cazul în care va fi recunoscut vinovat, bărbatul, riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.