Trimite e-mail | Printeaza
Politic
26.04.2013

PLDM este deschis pentru negocieri şi va desemna un candidat la funcţia de Premier

PLDM este deschis pentru negocieri şi va desemna un candidat la funcţia de Premier

La 26 aprilie, la Chişinău, s-a desfăşurat şedinţa lărgită a Consiliului Politic Naţional (CPN) al Partidului Liberal Democrat din Moldova. La şedinţă au participat deputaţi şi miniştri liberal democraţi, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.

CPN a luat în dezbatere situația politică din ţară în lumina ultimelor evenimente şi acțiunile de viitor ale PLDM  în acest context.

Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a făcut o amplă prezentare a condiţiilor în care a fost negociată semnarea unui nou acord între componentele fostei AIE şi formarea noului guvern, până la decizia de ordin politic a Curţii Constituţionale.

În urma dezbaterilor, CPN a decis că PLDM va participa în continuare la procesul de negocieri pentru constituirea unei majorităţi parlamentare, în vederea investirii unui Guvern care să continue procesul de europenizare a Republicii Moldova. În acest proces, PLDM va purta discuţii cu colegii din Partidul Democrat, deputaţii din fracţiunea majoritară a Partidului Liberal şi deputaţii neafiliaţi. În acelaşi timp, PLDM nu va negocia cu PCRM şi cu grupul Ghimpu.

„PLDM va propune un candidat la funcţia de prim-ministru, iar procesul de negocieri va începe din momentul în care candidatul va fi desemnat de către preşedinte ţării. Este absolut necesar ca acest  proces să fie unul public, pentru ca cetăţenii să cunoască detaliile negocierilor”, a spus Vlad Filat.

Pentru a învesti un guvern funcţional, PLDM va insista ca premierul desemnat să aibă decizia finală asupra componenţei nominale a Cabinetului de Miniştri, urmând ca reprezentanţii partidelor, nominalizaţi la funcţia de miniştri, să fie acceptaţi sau nu de către Primul-ministru.

Liderul PLDM a precizat că, în contextul actual, nu va accepta să candideze la funcţia de Prim-ministru al Republicii Moldova.

Consiliul Politic Naţional a decis să delege Biroului Executiv al PLDM desemnarea unui candidat la funcţia de premier, informează un comunicat al PLDM.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus