Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.04.2013

Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu şeful Delegaţiei Uniunii Europene în R.Moldova

Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu şeful Delegaţiei Uniunii Europene în R.Moldova

Prim-ministrul în exerciţiu Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în R.Moldova. În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte de actualitate, inclusiv agenda europeană a R. Moldova şi implementarea reformelor.

Premierul în exerciţiu a făcut o trecere în revistă a paşilor întreprinşi în vederea finalizării negocierilor pe marginea Acordului de Asociere şi a Acordului privind crearea Zonei de Comerţ Liber. Vlad Filat s-a arătat mulţumit de modul în care au fost purtate negocierile, menţionînd că negociatorii au depus eforturi considerabile în acest sens.

Premierul în exerciţiu a relevat că criza politică nu împiedică structurile statului responsabile de implementarea agendei europene să îşi exercite meseria.

„Implementarea reformelor şi apropierea de standardele şi valorile europene sînt importante, în primul rînd, pentru noi. Înţelegem acest lucru, avem capacitatea necesară şi la Summit-ul de la Vilnius, care va avea loc în toamna anului curent, R. Moldova va fi cu lecţia făcută”, a spus Vlad Filat.

Dirk Schuebel a spus că perioada prin care trece R. Moldova este una foarte importantă, iar reformele implementate vor îmbunătăţi viaţa cetăţenilor R. Moldova.  Ambasadorul a reiterat susţinerea Uniunii Europene faţă de R. Moldova, menţionînd că ţara noastră beneficiază de suport în diferite domenii cu scopul de reformare şi democratizare.

Interlocutori au abordat şi subiectul ce vizează criza politică şi şi-au exprimat speranţa că aceasta va fi depăşită în scurt timp, informează un comunicat al Guvernului .

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus