Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2013-03-26/vlad-filat-a-avut-astazi-o-convorbire-telefonica-cu-primministrul-rom-niei-victor-ponta-29154.html
Data: Mar 26, 2013 (14:28)

Vlad Filat a avut astăzi o convorbire telefonică cu Prim-ministrul României, Victor Ponta

Prim-ministrul în exerciţiu Vlad Filat a avut astăzi o convorbire telefonică cu Prim-ministrul României, Victor Ponta.
În cadrul discuţiei, cei doi Premieri au făcut o trecere în revistă a relaţiilor bilaterale dintre Republica Moldova şi România, menţionînd caracterul ascendent al acestora.

Oficialii au discutat în privința proiectelor din domeniul energetic care vizează liniile de interconexiune electrică Iaşi – Ungheni, Goteşti-Fălciu şi Bălţi –Suceava, precum și construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni. În acest sens, s-a menționat că, în cel mai scurt timp, vor demara lucrările de construcție a gazoductului.

De asemenea, au fost abordate subiecte ce ţin de procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.
Victor Ponta a reconfirmat disponibilitatea României de a sprijini şi în continuare Republica Moldova în vederea realizării obiectivului de integrare europeană, informează un comunicat al Guvernului.