Trimite e-mail | Printeaza
Politic
26.03.2013

Vlad Filat a avut astăzi o convorbire telefonică cu Prim-ministrul României, Victor Ponta

Prim-ministrul în exerciţiu Vlad Filat a avut astăzi o convorbire telefonică cu Prim-ministrul României, Victor Ponta.
În cadrul discuţiei, cei doi Premieri au făcut o trecere în revistă a relaţiilor bilaterale dintre Republica Moldova şi România, menţionînd caracterul ascendent al acestora.

Oficialii au discutat în privința proiectelor din domeniul energetic care vizează liniile de interconexiune electrică Iaşi – Ungheni, Goteşti-Fălciu şi Bălţi –Suceava, precum și construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni. În acest sens, s-a menționat că, în cel mai scurt timp, vor demara lucrările de construcție a gazoductului.

De asemenea, au fost abordate subiecte ce ţin de procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.
Victor Ponta a reconfirmat disponibilitatea României de a sprijini şi în continuare Republica Moldova în vederea realizării obiectivului de integrare europeană, informează un comunicat al Guvernului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus