Trimite e-mail | Printeaza
Social
11.03.2013

Executivul a remis astăzi Parlamentului proiectul de lege privind indexarea prestaţiilor de asigurări sociale şi a unor prestaţii sociale de stat

Executivul a remis astăzi Parlamentului proiectul de lege privind indexarea prestaţiilor de asigurări sociale şi a unor prestaţii sociale de stat

Guvernul a prezentat Parlamentului spre examinare în mod prioritar proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.355-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sistemul bugetar, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.588 din iulie 2010.

Conform proiectului hotărîrii Guvernului ”Cu privire la indexarea prestațiilor de asigurări sociale și a unor prestații sociale de stat” coeficientul indexării prestațiilor în anul 2013 va constitui 6,75 la sută, reieșind din creşterea anuală a indicelui preţului de consum de 4,6 la sută şi creşterea anuală a salariului mediu pe ţară pe anul precedent 8,9 la sută. Astfel, pensia minimă pentru limită de vîrstă va constitui 749,96 lei lunar.

Proiectul de lege dat propune majorarea pensiilor persoanelor cu mărimea pensiei mai mică de 1300 lei cu 8,25 la sută, iar beneficiarilor de prestații sociale de stat cu 10,4 la sută, și astfel ținînd cont de indexarea din 1 aprilie mărimea pensiilor în anul 2013 va fi majorată cu 15 la sută.

Propunerea de majorare în cauză va permite majorarea pensiilor la un număr de circa 639 mii de persoane. Costul proiectului propus spre examinare se estimează în sumă de circa 449,7 mil.lei, din care 436,0 mil. lei din contul mijloacelor bugetului asigurărilor sociale de stat și 13,7 mil.lei din contul bugetului de stat.

Astfel, de la 1 aprilie 2013, dacă Parlamentul va susține această inițiativă, pensia minimă va constitui cel puțin 1311 lei, ceea ce corespunde și cuantumului minim de existență, stabilit pentru anul în curs conform legislației în vigoare, informează Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (4)

 

Sus