Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2013-03-06/intrevederi-bilaterale-ale-antreprenorilor-din-moldova-shi-rom-nia-vor-avea-loc-pe-14-martie-la-chis-28899.html
Data: Mar 6, 2013 (21:28)

Întrevederi bilaterale ale antreprenorilor din Moldova şi România vor avea loc pe 14 martie la Chişinău

Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Bacău organizează pe 14 martie întrevederi bilaterale de afaceri cu întreprinzători autohtoni şi din România.

Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Bacău invită agenții economici autohtoni să participe la întrevederi bilaterale de afaceri cu întreprinzători din România, care vor avea loc la Chișinău, pe 14 martie 2013, sala de conferințe a CCI (bd. Ștefan cel Mare 151).

Principalele obiective ale evenimentului sunt: consolidarea relaţiilor comercial-economice bilaterale; promovarea exporturilor produselor şi serviciilor româneşti în Republica Moldova, precum şi a exporturilor produselor şi serviciilor moldoveneşti în România; crearea unor platforme de cooperare eficientă între reprezentanţii businessului din ambele ţari.

Domeniile de interes ale companiilor româneşti: IT & C, securitatea informaţiilor; management, consultanţă pentru accesarea finanţărilor nerambursabile pentru afaceri; producători de mase plastice; colectarea selectivă a deşeurilor (deșeuri din mase plastice), managementul deşeurilor şi protecţia mediului; industria prelucrătoare; industria farmaceutică; industria chimică şi petrochimică; laboratoare de încercări; institute de cercetări tehnice.

Întreprinzătorii interesați, sunt rugați să completeze formularul anexat şi să îl remită la CCI (prin fax sau email), până la data de 13 martie.