Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2013-03-04/ministerul-economiei-a-publicat-raportul-de-activitate-pentru-anul-2012-28834.html
Data: Mar 4, 2013 (16:23)

Ministerul Economiei a publicat Raportul de activitate pentru anul 2012

Cu toate că, în anul 2012, conjunctura economică a fost nefavorabilă, Ministerul Economiei a continuat implementarea reformelor structurale, elaborând, în același timp, cadrul strategic de programare pe termen mediu și lung, care va asigura, în perspectivă, tranziția spre o creștere economică de calitate.

Cadrul strategic s-a materializat, în special, prin Strategia Națională de Dezvoltare “Moldova 2020”, care a adoptat ca obiectiv un nou model de creştere economică, ce presupune schimbarea paradigmei de dezvoltare prin tranziţia de la o economie bazată pe consum, alimentat de remitenţe, la una bazată pe creşterea investiţilor şi exportului. Ministerul Economiei a exercitat funcţia de instituţie lider în elaborarea a trei din cele 7 priorităţi ale Strategiei, totodată, având o contribuţie semnificativă la definitivarea întregului document.

În susținerea Strategiei “Moldova 2020”, Ministerul Economiei a elaborat 9 strategii și planuri de acțiuni și 20 de legi de natură să descătușeze economia națională și să sporească competitivitatea întreprinderilor locale pe piața europeană. Printre acestea se numără Strategia de dezvoltare a sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Strategia energetică până în anul 2030 și altele.

Ministerul Economiei a continuat implementarea unor reforme structurale, orientate spre crearea condițiilor favorabile pentru mediul de afaceri, care în perspectivă vor orienta economia Republicii Moldova spre o creştere economică calitativă, capabilă să asigure bunăstarea cetăţenilor și care, totodată, au diminuat impactul conjuncturii economice nefavorabile.

Deși, din cauza situației instabile pe piețele internaționale, ritmul de atragere a investițiilor străine a scăzut, peste jumătate din acestea, 25 mln. dolari, au fost investite în Zonele Economice Libere, fapt care confirmă eficiența mizei pe acest instrument de atragere a investițiilor, dar și necesitatea de a îmbunătăți activitatea altor instituții publice de care depinde calitatea mediului de afaceri în țară. În paralel, datorită contribuției Ministerul Economiei în domeniul politicilor investiţionale, anul 2012 a fost remarcabil prin majorarea investiţiilor publice în sectoarele economiei naţionale. Acestea au crescut cu circa 68%, comparativ cu anul 2009, în total, în fondurile naţionale de dezvoltare fiind alocate circa 1,9 mild. lei.

Unul din obiectivele de bază ale Ministerului Economiei constă în promovarea coerentă a unor politici de europenizare a vieţii economice a ţării. Astfel, pe parcursul anului eforturile au fost concentrate asupra realizării recomandărilor Comisiei Europene în vederea continuării negocierilor asupra Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC). Totodată, au fost desfășurate patru runde de negocieri a Acordului, creându-se premize sigure pentru finalizarea acestui proces în anul curent.

Întreg setul de politici promovate de Minister se materializează în armonizarea cadrului legislativ şi de reglementare la acquis-ul comunitar, crearea unor instituţii publice moderne, dar şi prin desfăşurarea negocierilor în procesul de aderare la structurile europene. Astfel, pe parcursul anului 2012 au devenit pe deplin funcționale Agenția pentru Eficiență Energetică, Fondul pentru Eficiență Energetică și alte instituții ce au ca obiectiv implementarea politicilor de dezvoltare.

În același timp, Ministerul Economiei a asigurat semnarea și ratificarea Acordului de comerț liber în cadrul Comunității Statelor Independente, precum și funcționarea unor Comisii inter-guvernamentale de cooperare comercial-economică, printre care Comisiile bilaterale cu Federația Rusă, Ucraina, Belarus, România, etc., această activitate contribuind la intensificarea relațiilor bilterale, inclusiv în sectorul privat.

Textul integral al Raportului de activitate al Ministerului Economiei pentru anul 2012 poate fi consultat pe site-ul Ministerului Economiei.