Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
28.02.2013

La Chişinău începe marea curăţenie de primăvară

Vineri, 1 martie 2013, Primăria Chişinău dă startul campaniei de salubrizare de primăvară, printr-o acţiune cu participarea primarului general al capitalei, consilierilor municipali, angajaţilor Primăriei, subdiviziunilor şi serviciilor municipale. 

Întâlnirea participanţilor la acţiunea civică de responsabilizare a comunităţii în ceea ce priveşte salubrizarea şi păstrarea curăţeniei în zonele verzi va avea loc la ora 14.00, la intrarea în Parcul „Valea Morilor" dinspre Universitatea de Stat din Moldova.
Primăria Chişinău invită locuitorii municipiului, asociaţiile de locatari şi voluntarii să participe la acţiunile de salubrizare a oraşului, în cadrul programului de curăţenie de primăvară şi îndeamnă agenţii economici, conducătorii instituţiilor publice, să amenajeze teritoriile adiacente imobilelor pe care le deţin sau îşi desfăşoară activitatea.

Campania de salubrizare de primăvară va dura până la sfârşitul lunii aprilie. În această perioadă, săptămânal conducătorii serviciilor municipale de profil vor raporta despre modul în care se execută acţiunile cuprinse în Programul de salubrizare şi amenajare, iar Primăria va verifica desfăşurarea lucrărilor.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus