Trimite e-mail | Printeaza
Economie
27.02.2013

ANRE a aprobat tariful pentru serviciul de distribuţie a gazelor naturale prestat de SRL ”Chișinău-gaz”

ANRE a aprobat tariful pentru serviciul de distribuţie a gazelor naturale  prestat de SRL ”Chișinău-gaz”

Consiliul de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat pe 27 februarie, în ședință publică, tariful pentru serviciul de distribuţie a gazelor naturale prestat de SRL ”Chișinău-gaz”. Această întreprindere este singura dintre operatorii rețelelor de distribuție din țară care deserveşte peste 100 000 de consumatori finali și care, potrivit Legii cu privire la gazele naturale, începând cu anul 2013, trebuie să-și separe activitățile de distribuţie și furnizare, legal şi funcţional. Astfel, începând din acest an, SRL ”Chișinău-gaz” poate presta doar serviciul de distribuţie a gazelor naturale.

Potrivit directorului general al ANRE, Victor Parlicov, tariful de distribuție pentru SRL ”Chișinău-gaz” nu va afecta tariful final la gazele naturale, inclus în prezent în facturile de plată, pentru că este deocamdată un tarif ”intern”, ce se referă la relațiile dintre furnizor (SA ”Moldovagaz”) și distribuitor (SRL ”Chișinău-gaz”). Furnizorul va achita costul serviciului de distribuție prestatorului de servicii, fapt care reprezintă doar o împărțire a veniturilor între întreprinderile reglementate din grupul ”Moldovagaz”. ”Această separare este necesară pentru a putea crea o piață competitivă pe viitor. În eventualitatea apariției unor furnizori alternativi, aceștia trebuie să știe cât să achite pentru serviciul de distribuție”, a menționat Victor Parlicov.
În cazul necesității de ajustare, pe viitor, a tarifului la gazele naturale, dar și după aprobarea noilor metodologii de calculare separată a tarifelor de furnizare și distribuție, ANRE va aproba, de asemenea, separat, tarife de furnizare și tarife de distribuție pentru toți operatorii din țară.

După examinarea calculelor prezentate de SRL ”Chișinău-gaz”, conducerea ANRE a decis că tariful de distribuție va fi de 385,45 lei/1000 m3, cu 111,64 lei/1000 m3 sau 22,4% mai mic decât cel solicitat. Potrivit specialiștilor ANRE, SRL „Chişinău-gaz”, la determinarea consumurilor şi cheltuielilor, nu a ţinut cont de prevederile metodologiei tarifare în vigoare, preconizând pentru anul 2013 cheltuielile efective înregistrate în anul 2012, deși metodologia prevede actualizarea anuală a consumurilor şi cheltuielilor conform unor parametri prestabiliţi – modificarea lungimii reţelelor, a numărului de consumatori, indicele preţurilor de consum. Aplicând acest principiu, ANRE a rectificat veniturile solicitate de întreprindere cu 83,3 mil. lei, sau cu 25,4% (operatorul a solicitat pentru anul 2013 venituri de 328,4 mil. lei și un tarif de 497,09 lei/1000 m3), dintre care 12,7 mil. lei – cheltuieli materiale, 2,5 mil. lei – cheltuieli privind retribuţia muncii, 11,5 mil. lei - cheltuieli de întreţinere şi exploatare a reţelelor, 13,5 mil. lei – devieri financiare. Costul consumului tehnologic a fost redus cu 34,4 mil. lei, iar pierderile au fost acceptate doar în volum de 12,2 mil. m3 față de cele 18,8 mil. m3 solicitate de SRL ”Chișinău-gaz”. Anume pierderile au fost cel mai mare punct de divergență între părți, or neacceptarea tuturor pierderilor, potrivit reprezentanților SRL ”Chișinău-gaz”, ar putea cauza intrarea întreprinderii în incapacitate de plată. În context, conducerea ANRE a declarat că tariful a fost aprobat în strictă conformitate cu metodologia de calcul, iar întreprinderea trebuie să depună eforturi sporite pentru reducerea pierderilor.

Potrivit ANRE, în calculul tarifului mediu de livrare a gazelor naturale consumatorilor finali, în vigoare, de 5666 lei/1000 m3 – tariful mediu de distribuție și furnizare este de 559,92 lei/1000 m3, cu o pondere de 9,9%.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus