Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2013-02-14/stefan-fule-uniunea-europeana-va-continua-sa-sustzina-moldova-pe-calea-reformelor-democratice-28551.html
Data: Feb 14, 2013 (22:27)

Stefan Fule: Uniunea Europeană va continua să susţină Moldova pe calea reformelor democratice

Prim-ministrul Vlad Filat a avut o convorbire telefonică cu Comisarul european pentru extindere şi politica europeană de vecinătate, Stefan Fule. Cei doi oficiali au discutat despre situaţia politică internă din Republica Moldova, dar şi despre evoluţia relaţiilor moldo-comunitare.

Vlad Filat a făcut o scurtă trecere în revistă a situaţiei interne din Republica Moldova, menţionînd necesitatea continuării transformărilor astfel încît Republica Moldova să devină un veritabil stat de drept, cu instituţii europene moderne în serviciul cetăţenilor.

Referindu-se la relaţiile moldo-comunitare, Premierul a menţionat importanţa finalizării negocierilor pe marginea Acordului de Asociere în luna martie a.c., ceea ce va permite de pregătit terenul pentru parafarea şi semnarea acestui Acord important.

De asemenea, Vlad Filat a reiterat angajamentul Republicii Moldova de a continua implementarea Planului de acţiuni în vederea liberalizării regimului de vize, precizînd importanţa acestui proces pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Stefan Fule a apreciat evoluţia relaţiilor moldo-comunitare, menţionînd progresele înregistrate pînă în prezent pe multiple planuri. El a spus că UE va continua să susţină Moldova pe calea reformelor democratice şi de apropiere de UE, informeaz[ Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.