Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2013-02-07/presedintele-nicolae-timofti-a-trimis-parlamentului-spre-reexaminare-legea-nr-308-din-26-decembrie-2-28452.html
Data: Feb 7, 2013 (22:07)

Presedintele Nicolae Timofti a trimis Parlamentului spre reexaminare Legea nr. 308 din 26 decembrie 2012

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a trimis Parlamentului spre reexaminare Legea nr. 308 din 26 decembrie 2012, prin care Legislativul a operat un șir de amendamente la Legea privind statutul alesului local, Legea privind administrația publică locală și Codul Electoral, informează Serviciul de presă al Administrației prezidențiale.

Între altele, Parlamentul a exceptat de la regula generală de ridicare a mandatului de consilier de către consiliul local respectiv și a statuat că, în cazurile prevăzute la art. 5 alin. (2) lit. c), f) și g) din Legea nr. 768-XIV din 8 februarie 2000 privind statutul alesului local, mandatul se ridică de către Comisia Electorală Centrală. Totodată, Parlamentul a operat și unele modificări de procedură.

Șeful statului a formulat o serie de obiecții față de modificările respective, în temeiul art. 93 alin. (2) din Constituție.
În scrisoarea de remitere, printre alte obiecții, președintele Timofti subliniază următoarele:

1.    „Comisia Electorală Centrală, prin definiție, nu poate avea prerogative de ridicare și validare a mandatelor consilierilor locali. Conform noțiunii din Codul electoral, ea este doar o comisie înființată pentru realizarea politicii electorale, în scopul bunei desfășurări  a alegerilor”;

2.    „Transmiterea atribuțiilor consiliilor locale unui organ central constituie o imixiune în activitatea administrației publice locale și o încălcare a principiului autonomiei locale, stabilit în art. 109 din Constituție și în art. 4 alin.(3) din Carta Europeană a Autonomiei Locale”.