Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2013-02-07/deputa-ii-pldm-propun-ca-cererile-privind-deciziile-cca-de-suspendare-i-retragere-a-licen-ei-de-emis-28425.html
Data: Feb 7, 2013 (11:55)

Deputații PLDM propun ca cererile privind deciziile CCA de suspendare și retragere a licenței de emisie să fie examinate de instanța de judecată în mod prioritar

Deputații din fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova au înregistrat la Direcția generală documentare parlamentară o inițiativă legislativă privind completarea Legii contenciosului administrativ nr.793 din 10 februarie 2000. Este vorba de completarea articolului 24 Examinarea cererii, cu aliniatul (1¹) ce se referă la examinarea cererilor privind deciziile Consiliului Coordonator al Audiovizualului cu privire la aplicarea sancțiunilor de suspendare și de retragere a licenței de emisie.

Scopul proiectului este de a stabili un termen concret (restrîns) de examinare a cererilor pentru contestarea deciziilor CCA cu privire la aplicarea sancțiunilor de suspendare a licenței de emisie pentru o anumită perioadă și retragere acesteia. Autorii proiectului de lege propun ca aceste cereri să fie examinate în mod prioritar de către instanța de judecată, într-un termen care nu poate depăși 30 de zile.

Necesitatea examinării contestaţiilor împotriva deciziilor CCA privind suspendarea pentru o anumită perioadă și retragerea licenţei de emisie urmează să se desfăşoare într-un termen scurt, astfel încît să nu fie afectate drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de Constituţia Republicii Moldova: libertatea opiniei şi a exprimării, dreptul la informaţie, dreptul la proprietate, etc., informează un comunicat al PLDM.