Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2013-02-05/fluxul-de-pasageri-al-aeroportului-internatzional-chishinau-sa-majorat-cu-1164-in-ianuarie-28379.html
Data: Feb 5, 2013 (11:57)

Fluxul de pasageri al Aeroportului Internaţional Chişinău s-a majorat cu 11,64%, în ianuarie

În luna ianuarie 2013, fluxul de pasageri al Aeroportului Internaţional Chişinău a constituit 83017, în creştere cu 11,64 % comparativ cu luna ianuarie 2012.

Cea mai mare creştere a fluxului de pasageri pe parcursul lunii ianuarie a fost înregistrată pe direcţiile spre  Frankfurt (+69.40%), Verona (+38.82%), Bucureşti (+35.46%), Istanbul (+30.19%), Moscova (+27,87%) şi Tel-Aviv (+14,80).
Cele mai populare destinaţii în luna ianuarie 2013 au fost: Moscova (32.72%), Istanbul (15.91%), Verona (8.15%), Viena (5.15%),  Bucureşti (4.69%), şi Munchen (4.26%).

Aeroportul Internaţional Chişinău este principala poartă aeriană a Republicii Moldova. În prezent, 17 companii aeriene efectuează zboruri charter şi zboruri regulate pe/de pe Aeroportul Internaţional Chişinău spre 27 destinaţii mondiale. Pe Aeroportul Chişinău activează 4 transportatori aerieni naţionali şi 13 companii aeriene străine. În anul 2012, numărul pasagerilor deserviţi a constituit  1220496 , în creşterea faţă de anul 2011 cu 16,67%. Aceasta este o cifră record în istoria Aeroportului din Chişinău.