Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2013-02-01/comunicat-al-bancii-natzionale-a-moldovei-28351.html
Data: Feb 1, 2013 (22:11)

Comunicat al Băncii Naţionale a Moldovei

Pe data de 23 iunie 2011, BNM a transmis un raport detaliat catre Consiliul Bancii de Economii (in care majoritatea o detineau reprezentantii Ministerului de Finante) in care am indicat in detaliu ca banca a ascuns pierderi din credite de 172 mil. lei. De asemenea, BNM a avertizat in acel raport ca alte credite in valoare de 634 mil. lei pot genera pierderi suplimentare de 159 mil. lei. In urma acelui raport, BNM a avertizat membrii Consiliului Bancii de Economii si presedintele acesteia Dlui Gacikevici.
 
Pe data de 11 noiembrie 2011, BNM a emis un alt raport detaliat catre Consiliul Bancii de Economii (in care majoritatea o detineau reprezentantii Ministerului de Finante) in care am indicat in detaliu ca banca a ascuns pierderi din credite de 289 mil. lei. De asemenea, BNM a atentionat Consiliul Bancii de Economii ca banca raporteaza sistematic eronat situatia financiara a sa, nu dezvaluie profilul de risc si calitatea reala a activelor bancii. In urma acestui raport, BNM a sanctionat cu avertisment membrii Consiliului Bancii de Economii si presedintele acesteia Dl Gacikevici.
 
In ambele cazuri, Consiliul Bancii de Economii era functional si era obligat sa reactioneze promp pentru remedierea situatiei. Mai mult decit atit, conform art. 8.9 al Statutului Bancii de Economii "chestiunile ce tin de competenta altor organe de conducere a Bancii pot fi examinate de Adunarea Generala a Actionarilor". Prin urmare chiar daca Consiliul Bancii de Economii nu a reactionat la avertizarile BNM, actionarii bancii erau obligati sa intervina pentru eliminarea neregulilor identificate.
 
Banca Nationala a Moldovei regreta incercarile recente ale unor persoane de a plasa esecurile Consiliului Bancii de Economii si actionarilor acesteia in responsabilitatea altor institutii.