Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2012-11-21/executivul-a-aprobat-strategia-natzionala-in-domeniul-proprietatzii-intelectuale-pina-in-anul-2020-27343.html
Data: Nov 21, 2012 (22:25)

Executivul a aprobat Strategia naţională în domeniul proprietăţii intelectuale pînă în anul 2020

Scopul documentului constă în consolidarea cadrului juridic şi instituţional favorabil pentru crearea, protecţia, managementul şi valorificarea deplină a potenţialului proprietăţii intelectuale, care trebuie să devină un element fundamental al dezvoltării unei economii durabile bazate pe cunoaştere şi inovaţie şi o sursă de bogăţie naţională pentru Republica Moldova. Strategia îşi propune o abordare complexă, multidisciplinară şi echilibrată a problemelor ce ţin de domeniul proprietăţii intelectuale, bazată pe un grad înalt de cooperare interdepartamentală, interdisciplinară şi intersectorială la toate nivelele, menită să consolideze sistemul naţional de proprietate intelectuală. Proiectul Strategiei a fost supus unei proceduri largi de consultări publice, reprezentînd actualmente poziția consolidată a părților implicate la subiectul respectiv.