Trimite e-mail | Printeaza
Economie
27.09.2012

Statul român va dona 110 tone de sămânţă de grâu celor din Republica Moldova

Statul român va dona 110 tone de sămânţă de grâu celor din Republica Moldova

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale al României, Daniel Constantin, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că statul român va dona Republicii Moldova 110 tone de sămânţă certificată de grâu.

'Ieri, în şedinţa de Guvern, a fost aprobat un memorandum prin care statul român, la solicitarea colegilor noştri din Ministerul Agriculturii din Republica Moldova, este pregătit să doneze o cantitate de 110 tone de sămânţă certificată de grâu', a declarat jurnaliştilor ministrul Daniel Constantin.

El a subliniat că anul acesta seceta a afectat nu doar România, ci agricultura la nivel mondial, ţări precum SUA sau cele europene trecând printr-o perioadă grea din această cauză.

Cu toate că şi România se confruntă cu probleme din cauza secetei, afirmă Daniel Constantin, s-a decis sprijinirea celor din Republica Moldova în urma unei discuţii avute cu omologul său, Vasile Bumacov, în timpul căreia acesta şi-a exprimat îngrijorarea faţă de cultura de grâu pentru anul viitor.

Conform oficialului român, donaţiile vor pleca spre statul vecin în cel mai scurt timp.
'Există o lipsă puternică pe piaţa din Republica Moldova de sămânţă de grâu certificată. Am făcut eforturi, şi vreau să mulţumesc şi partenerilor şi agenţilor economici care au dorit să facă aceste donaţii către Republica Moldova. Suntem pregătiţi să livrăm această sămânţă către Republica Moldova în măsura în care Ministerul Transportului ne pune la dispoziţie chiar de mâine mijloacele de transport. Iată că încercăm să fim solidari într-o perioadă în care nici agriculturii din România nu i-a mers foarte bine. Cred că e un gest normal pe care ar trebui să-l facem faţă de colegii şi fraţii noştri din Republica Moldova ori de câte ori este nevoie', a spus ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

Ministrul se află la Iaşi pentru a lua parte la festivităţile de deschidere a Târgului pentru Fermieri şi Industrie Alimentară 'AGRALIM', precum şi a Festivalului Naturii, evenimente care se desfăşoară în incinta Centrului Expoziţional Moldova, din Iaşi, scrie Agerpres.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus