Trimite e-mail | Printeaza
Politic
17.09.2012

Persoanele cu antecedente penale care au săvârşit infracţiuni contra minorilor nu vor putea ocupa funcţii didactice în instituţiile de învăţământ

Persoanele cu antecedente penale care au săvârşit infracţiuni contra minorilor nu vor putea ocupa funcţii didactice în instituţiile de învăţământ

Persoanele cu antecedente penale, inclusiv cu dosare stinse, care au săvârşit infracţiuni contra minorilor nu vor putea ocupa funcţii didactice în instituţiile de învăţământ.

O iniţiativă legislativă în acest sens a fost înregistrată la Biroul Permanent al Parlamentului de către vicepreşedintele Parlamentului, deputatul PLDM, Liliana Palihovici.

Potrivit Lilianei Palihovici, scopul proiectul de lege este să asigure protecția drepturilor fundamentale ale copiilor din Republica Moldova și un proces educațional bazat pe valori.

Statisticile demonstrează că, în ultimii ani, numărul minorilor asupra căror se săvârșesc acte de violenţă şi abuz de către părinți, rude de gradul I, II, III, părinți vitregi, educatori este în continuă creștere. În urma infracţiunilor săvârşite, persoanele care au întreţinut relaţii sexuale cu minori nu îşi ispăşesc pedeapsa în condiţiile prevăzute de lege sau sunt achitaţi din cauza lipsei probelor suficiente, ulterior fiind angajaţi în instituţiile de socializare, ale căror beneficiari direcţi sunt minorii, informează un comunicat al Legislativului.

Aceste momente şi au determinat elaborarea acestei iniţiative legislative.

„Exploatarea sexuală afectează grav sănătatea și dezvoltarea psihologică a copilului și adolescentului. De aceea, persoanele implicate în procesul educaţional trebuie să fie integre din toate punctele de vedere, să corespundă normelor morale şi de conduită general-valabile pentru societatea modernă”, se menţionează în nota informativă a proiectului de lege.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus