Trimite e-mail | Printeaza
Economie
06.09.2012

În anului 2013 va fi organizat un Forum de Afaceri moldo-elveţian dedicat impulsionării schimburilor comerciale şi investiţionale

Astăzi, la Chişinău a avut loc ce-a de-a V şedinţă a Comisiei interguvernamentale moldo-elveţiene de cooperare comercial-economică, condusă de către Octavian Calmîc, Viceministru al economiei, Copreşedintele părţii moldoveneşti a comisiei şi Ambasador Eric Martic, membru al Consiliului Federal privind acordurile comerciale, Copreşedintele părţii elveţiene a Comisiei. În cadrul şedinţei, conform protocolului, au fost discutate următoarele subiecte: asistenţa tehnică, întreprinderile mici şi mijlocii, agricultură, energie, protecţia mediului, dezvoltare regională şi construcţie, transport, turism.
 
Potrivit Ministerului Economiei, potenţialul de cooperare între Republica Moldova şi Confederaţia Elveţiană nu este încă valorificat la maxim, astfel, Ministerul Economiei şi instituţiile de resort îşi asumă responsabilitatea de a crea condiţii şi a acorda tot sprijinul necesar în vederea dezvoltării durabile a relaţiilor de colaborare între aceste două ţări.
 
În acest context, a fost discutată posibilitatea organizării în anului 2013 a unui Forum de Afaceri moldo-elveţian dedicat impulsionării schimburilor comerciale şi investiţionale. De asemenea, a fost stabilită semnarea pe viitor a unui Memorandum de Cooperare între Osec şi MIEPO, care ar oferi un cadru de cooperare la nivelul instituţiilor specializate ale celor două state.
 
Din punct de vedere al volumului comerţului exterior (fără a se ţine cont de activitatea comercială a agenţilor economici din raioanele de est) al Republicii Moldova cu Elveţia, în perioada ianuarie-iunie 2012, acesta a înregistrat suma de 22,02 mil. USD. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, volumul comerţului exterior s-a majorat cu 4,46 %, în rezultatul majorării a exportului de mărfuri. După volumul total al comerţului exterior Confederaţia Elveţiană se situează pe locul 22.
 
Exportul de mărfuri realizat în perioada analizată, a înregistrat suma de 3,74 mil. USD, majorându-se cu 60,51 % faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Confederaţia Elveţiană se situează pe locul 27 în topul ţărilor în care Republica Moldova efectuează exporturi, deţinând o pondere de 0,36 % în volumul total al exportului RM.
 
Importul de mărfuri efectuat în perioada menţionată în Republica Moldova din Confederaţia Elveţiană a însumat 18,28 mil. USD, micşorându-se cu 2,51 %  în raport cu aceeaşi perioadă a anului 2011. Confederaţia Elveţiană se situează pe locul 21 în topul ţărilor din care Republica Moldova efectuează importuri, deţinând o pondere de 0,74 % în volumul total al importului RM.
 
De asemenea, menţionăm faptul că în Republica Moldova funcţionează 54 întreprinderi cu capital elveţian. Soldul investiţiilor elveţiene, alocate conform situaţiei din 01 octombrie 2011, constituie 299,36 mil. lei, ceea ce reprezintă 1,29 % din suma totală a investiţiilor străine în Republica Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus