Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2012-06-11/valeriu-lazar-r-moldova-va-manifesta-deschidere-catre-to-i-investitorii-atit-din-vest-c-t-i-din-est--25293.html
Data: Jun 11, 2012 (17:21)

Valeriu Lazăr: R.Moldova va manifesta deschidere către toți investitorii, atît din Vest, cât și din Est, deoarece își dorește să redevină un operator serios al pieței energetice paneuropene

Astăzi, în cadrul unui atelier de lucru, Ministerul Economiei, reprezentanții partenerilor externi de dezvoltare și ai sectorului energetic, au discutat despre Strategia Energetică 2030 a Republicii Moldova. Revizuirea Strategiei Energetice existente este necesară, deoarece pe percursul celor 5 ani de la adoptarea ei, majoritatea țărilor și-au reconsiderat pozițiile în domeniul energetic, iar Moldova, care dorește să fie o componentă inseparabilă a sistemului energetic European, trebuie să reacționeze la timp și să-și verifice în permanență acțiunile, raportîndu-le la tendințele globale, implicit europene. 

“Trebuie să efectuăm o diagnosticare obiectivă a situației în care suntem acum și a pașilor pe care i-am întreprins. Și acolo, unde desoperim că nu am reușit să realizăm progrese, să ne răspundem la întrebarea - de ce nu am reușit s-o facem”, a menționat Ministrul Lazăr în alocuțiunea sa. În opinia lui, vechea strategie este încărcată cu priorități, iar abundența acestora a condus la accea, că Republica Moldova s-a împotmolit în căutarea și soluționarea unor sarcini de bază.

Pentru a putea realiza Strategia energetică, Republica Moldova trebuie să fie credibilă. Iar credibilitate înseamnă certitudine, prioritizare și deschidere. Deschiderea trebuie să fie manifestată atât la nivel de analiză, cât și în oferirea de previzibilitate, claritate şi garanții investitorilor interesați de sectorul energetic al Republicii Moldova.

Viceprim-ministrul Lazăr a ținut să accentuieze că Republica Moldova va manifesta deschidere către toți investitorii, atît din Vest, cât și din Est, deoarece își dorește să redevină un operator serios al pieței energetice paneuropene, avînd inclusiv statutul de furnizor.

De asemenea, trebuie să conștieinizăm că Strategia Energetică 2030 trebuie să fie comprehensivă atît pentru partenerii de dezvoltare și politicul moldovenesc, cât și, în special, pentru actorii pieței și cetățeni, fără de suportul și angajamentul cărora toate eforturile strategice se pot dovedi nule.

Noua Strategie Energetică urmează să soluționeze probleme ce țin de eficiența energetică, sustenabilitatea sectorului, inglobarea în sistemul general al surselor de energie renovabilă și accesul la sisteme energetice moderne pentru populație.

Potrivit Ministerului Economiei, în rezultatul implementării acestei strategii Republica Moldova va beneficia de o piață energetică modernizată și concurențială, pregătită pentru integrarea în piața europeană și beneficiară a aceluiași model de sustenabilitate.