Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.05.2012

Comentariul Serviciului de Presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene

Comentariul Serviciului de Presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene

Dispoziţia Guvernului or. Moscova din 15 mai 2012 cu privire la transmiterea din proprietatea municipală în gestiunea organelor federale ale Federaţiei Ruse a complexului de clădiri ale Ambasadei Republicii Moldova în Federaţia Rusă a provocat în mass-media naţională multiple interpretări. În context, Serviciul de presă al MAEIE vine cu următoarele precizări.

Din momentul proclamării independenţei, Republica Moldova a abordat consecvent subiectul privind recunoaşterea dreptului de proprietate asupra clădirilor fostei Reprezentanţe Permanente a RSSM la Moscova, unde actualmente este amplasată Ambasada Republicii Moldova în Federaţia Rusă.

Pornind de la faptul că acest complex de clădiri se afla în gestiunea Guvernului capitalei ruse, partea moldovenească a discutat problema în cauză nu doar cu organele federale ruse, dar şi cu autorităţile or. Moscova, accentul fiind plasat anterior pe identificarea unei soluţii în cadrul negocierilor cu executivul or. Moscova.

Odată ce numeroasele încercări de a soluţiona problema cu autorităţile locale nu s-au soldat cu rezultate pozitive, la propunerea părţii moldoveneşti, acest subiect a fost inclus în agenda Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică şi a consultărilor bilaterale pe linia ministerelor de externe.

Astfel, transmiterea în gestiunea organelor federale a complexului de clădiri ale Ambasadei Republici Moldova la Moscova plasează acest subiect pe agenda relaţiilor interstatale, devenind obiectul discuţiilor, în primul rînd, pe linia guvernelor  celor două ţări.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus