Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2012-05-04/compania-de-leasing-din-turcia-nodic-cargo-vrea-sa-lanseze-in-moldova-proiectul-de-exploatare-a-aero-24937.html
Data: May 4, 2012 (18:52)

Compania de leasing din Turcia, „Nodic Cargo” vrea să lanseze în Moldova proiectul de exploatare a aeronavelor de tip Boeing 747 CARGO

Secretarul General al Guvernului, Victor Bodiu a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanţii Asociaţiei Patronale Aeronautice din Moldova (APAM) şi cu Directorul general al societăţii de leasing din Turcia, „Nodic Cargo”, Metin Timucin.

În cadrul întrevederii, preşedintele APAM, Boris Salov a apreciat deschiderea Guvernului pentru investitori şi sprijinul în dezvoltarea sectorului de transport aerian din Republica Moldova.

Boris Salov l-a informat pe Victor Bodiu despre conformarea strategiei de dezvoltare a transportatorilor aerieni de mărfuri din Republica Moldova la noile condiţii de activitate care se impun, odată cu semnarea Acordului SAC UE-RM.

Astfel, unii operatori aerieni au stabilit drept prioritate renovarea flotei şi anume scoaterea din uz a aeronavelor de tip sovietic, prin înlocuirea acestora cu aeronave certificate conform standardelor EASA.

Compania de leasing turcească intenţionează să lanseze, în parteneriat cu operatorul aerian din Republica Moldova „Jet Star”, proiectul de exploatare a aeronavelor de tip Boeing 747 CARGO, cu înregistrarea aeronavei în Registrul aerian al Republicii Moldova. Pentru început este planificată aducerea unei aeronave de tip Boeing 747, care va fi utilizată în prestarea serviciilor de transport CARGO pentru misiunile umanitare ale ONU.

Directorul General al companiei de leasing turceşti, Metin Timucin a menţionat că intenţionează să examineze posibilitatea participării la modernizarea unuia din cele două aeroporturi regionale – Mărculeşti sau Bălţi, prin crearea unui HUB CARGO regional, dar şi a hangarelor pentru deservirea tehnică a aeronavelor, conform standardelor EASA.

Metin Timucin a menţionat că personalul angajat la companie va fi în cea mai mare parte format din cetăţeni moldoveni, inclusiv ingineri şi mecanici care vor fi instruiţi în străinătate, informează un comunicat al Executivului.