Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2012-04-04/116-persoane-afectate-de-evenimentele-din-7-aprilie-2009-vor-primi-indemnizatzii-unice-de-la-stat-24643.html
Data: Apr 4, 2012 (18:54)

116 persoane, afectate de evenimentele din 7 aprilie 2009, vor primi indemnizaţii unice de la stat

Membrii Cabinetului de Miniştri au adoptat hotărîrea cu privire la acordarea îndemnizaţiilor unice persoanelor civile şi colaboratorilor organelor de drept care au avut de suferit în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009.

Îndemnizaţiile respective  reprezintă un sprijin oferit victimelor evenimentelor respective pentru recuperarea prejudiciului de natură fizică şi psihică cauzat. Suma îndemnizaţiilor este de 5000 lei şi, respectiv, 7000 lei, în funcţie de gravitatea leziunilor corporale suferite. În acest scop, Ministerul Finanţelor va aloca 632 mii lei, mijloace de care vor beneficia 116 persoane.