Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2012-02-25/tomasz-telma-pentru-anul-20112012-sint-prevazute-noi-proiecte-importante-pentru-r-moldova-in-suma-de-24121.html
Data: Feb 25, 2012 (00:26)

Tomasz Telma: Pentru anul 2011-2012, sînt prevăzute noi proiecte importante pentru R. Moldova, în sumă de 25-30 mil. USD

Prim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu Tomasz Telma, directorul regional al Corporaţiei Financiare Internaţionale(IFC) pentru Europa şi Asia Centrală. Aceasta este prima vizită a noului director regional IFC în R. Moldova. Interlocutorii au discutat asupra noilor proiecte investiţionale în ţara noastră şi domeniile de cooperare pentru viitor.

Tomasz Telma a menţionat că, actualmente, portofoliul angajat al IFC este cifrat la 86 mil. USD, iar pe parcursul anului 2010-2011 a investit o sumă record de circa 56 mil. USD în 3 proiecte care vizează domeniul comercial, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi reabilitarea reţelelor de apă din mun. Chişinău.

Directorul regional IFC a specificat că, pentru anul 2011-2012, sînt prevăzute noi proiecte importante pentru R. Moldova, în sumă de 25-30 mil. USD şi care vizează domeniile agro-business, eficientizarea energetică, dezvoltarea afacerilor şi promovarea investiţiilor.

Un alt domeniu care manifestă interes, a spus interlocutorul, este dezvoltarea parteneriatelor publice-private. Un prim proiect în acest sens a fost desfăşurat anul trecut, in domeniul sănătăţii, iar altele urmează a fi demarate în 2012.

Tomasz Telma a reiterat faptul că procesul politic de integrare europeană, trebuie susţinut de acţiuni de ordin economic, reafirmînd disponibilitate IFC de a ne ajuta pe această cale.