Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2012-02-11/compania-aeriana-air-moldova-a-transportat-in-luna-ianuarie-2012-prin-cursele-sale-regulate-36-de-mi-23948.html
Data: Feb 11, 2012 (11:13)

Compania aeriană „Air Moldova” a transportat în luna ianuarie 2012, prin cursele sale regulate, 36 de mii de pasageri

Potrivit unui comunicat al companiei, în luna ianuarie 2012, compania aeriană Air Moldova a transportat la cursele sale regulate 36 mii pasageri, în creştere cu 13% comparativ cu perioada similară a anului 2011.

Cea mai mare creştere a fluxului de pasageri pe parcursul lunii ianuarie la cursele Air Moldova a fost înregistrată pe destinaţiile Chişinău-Londra (+93%), Chișinău-Paris (+86%), Chişinău-Viena (+84%), Chişinău-Kiev şi Chişinău-St.Petersburg (+26%) , Chişinău-Moscova (+15%).

Tot în luna ianuarie, compania Air Moldova a transportat 600 pasageri de transfer din Moscova, Soci şi Otopeni spre Europa şi invers, aeroportul din Chişinău fiind de tranzit.

Volumul transportului de mărfuri şi mail în luna ianuarie a constuit 110 tone, ceea ce indică o creştere de 57% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În prezent, lista de curse operate de " Air Moldova " include 19 destinaţii directe, spre Frankfurt, Viena, Istanbul, Antalya, Lisabona, Madrid, Bucureşti, Londra, Atena, Larnaca, Roma, Milan, Verona, Paris, Moscova, Sankt-Petersburg, Soci, Surgut şi Kiev. Compania oferă două clase de deservire – Econom şi Business.